6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSportAntonescu: Stroe e un trădător

Antonescu: Stroe e un trădător

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător, iar discuţia despre excluderea sau suspendarea lui din PNL este una "normală", relatează Mediafax.

"PNL este un partid suficient de serios şi suficient de puternic ca să nu permită astfel de atitudini în condiţii de precampanie. (…) Atunci când faci parte dintr-un partid nu poţi să nu respecţi nişte reguli minimale, pentru că altfel îţi baţi joc de munca colegilor tăi", a mai spus Antonescu.

Citește și: Scutaru propune, marți, suspendarea sau excluderea lui Stroe din PNL

Liderul PNL a mai fost întrebat dacă, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător. "Da, eu consider că da", a răspuns preşedintele PNL.

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat luni că a primit mandatul deputaţilor liberali pentru a solicita în şedinţa BPN de marţi excluderea lui Radu Stroe sau suspendarea pentru şase luni din partid, motivând că fostul ministru "îşi bate joc de munca" celor din partid.

Cele mai citite

Eșarfele și cultura: cum sunt purtate eșarfele în diferite colțuri ale lumii

Eșarfele sunt mult mai mult decât simple accesorii vestimentare; ele reprezintă simboluri culturale, tradiții și identități naționale în diverse colțuri ale lumii. De-a...

Pompele de căldură și confortul termic pe tot parcursul anului

Într-o lume în care eficiența energetică și confortul termic sunt tot mai importante, pompele de căldură au devenit soluția ideală pentru menținerea unui...

Temperatura și clima în Zanzibar: când este cel mai bine să vizitezi?

Destinație turistică de top în 2025, arhipelagul Zanzibar te așteaptă cu un climat tropical, caracterizat prin temperaturi ridicate și umiditate pe tot parcursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă