Preşedinele PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, că nu este de acord ca fostul procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, să fie detaşată la Bruxelles, dar că nu el trebuie să decidă acest aspect.
„Kovesi nu e treaba mea. Nu sunt de acord să meargă Kovesi la Bruxelles, dar nu e decizia mea”, a explicat Crin Antonescu.
Declaraţia de luni seară vine după ce cei doi preşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au avut declaraţii în contradictoriu pe acest subiect.
Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seară, că el încearcă ,,din toată puterea” să îl înţeleagă pe primul ministru şi să nu ,,îi îngreuneze viaţa”, dar, cu toate acestea, nu poate fi de acord cu decizia ministrului Justiţiei şi a lui Victor Ponta de a o detaşa pe Laura Codruţa Kovesi la Bruxelles.
La rândul lui, Victor Ponta a declarat, luni, că decizia privind delegarea Codruţei Kovesi la Bruxelles pentru a se ocupa de MCV i-a aparţinut ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, precizând că nu este nici în favoarea deciziei, nici împotriva acesteia.