Mulţi liberali sunt rezervaţi în faţa declaraţiilor cu privire la suspendarea lui Traian Băsescu, în timp ce în partid mulţi îi reproşează că ia decizii fără să consulte pe nimeni.
La o zi după ce mai mulţi lideri liberali au criticat modul în care Crin Antonescu a ales să-şi prezinte guvernul din umbră, liderul liberal a reuşit să provoace disensiuni noi în propriul partid. Crin Antonescu a salutat ieri elogios anunţul lui Victor Ponta cu privire la declanşarea procedurilor de suspendare contra lui Traian Băsescu dacă acesta va promulga legea pensiilor, adoptată în urma unui vot controversat.
Prioritatea este căderea guvernului Boc
Mai mulţi parlamentari PNL au atras însă atenţia că în Parlament nu există majoritatea necesară suspendării preşedintelui. „În acest moment nu putem vorbi despre suspendare, cât timp nu avem o majoritate parlamentară care să poată să voteze suspendarea preşedintelui, dar în schimb putem să arătăm modul nepotrivit în care preşedintele acţionează”, a declarat viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu. Şi deputata Alina Gorghiu a explicat RL că şansele de suspendare în etapa parlamentară „sunt egale cu zero”. Ea spune că cel mai probabil legea pensiilor nici măcar nu va ajunge la promulgare, ci va fi întoarsă de Curtea Constituţională, la Parlament, unde se va da un nou vot, unul corect. La rândul său, senatorul Varujan Vosganian a punctat că suspendarea nu are majoritate şi că prioritatea PNL trebuie să rămână schimbarea Guvernului.
Vosganian: „m-am simţit umilit”
Observaţiile vin la zi după o foarte tensionată şedinţă a Biroului Permanent al PNL, şedinţă în care a fost aprobat cu 90 de voturi pentru, 38 contra şi şase abţineri guvernul din umbră propus de Crin Antonescu. Problema principală a fost că liderul PNL a prezentat guvernul alternativ presei înainte ca echipa de conducere a partidului să o aprobe. Nemulţumirile sunt de intensităţi diferite. Alina Gorghiu declară că nu se simte „vexată” de situaţie, pentru că preşedintele Antonescu primise mandat să alcătuiască echipa din umbră, dar admite „o problemă de formă”. Deputatul Relu Fenechiu spune că din moment ce proiectul lui Antonescu a fost adoptat prin vot este obligaţia fiecărui liberal să îl susţină, dar a lipsit de la şedinţă „din motive personale”. Senatorul Varujan Vosganian i-a reproşat însă direct liderului Antonescu că şi-a ales echipa fără să consulte pe nimeni. „Nu ne mai umili, să aflăm din presă ce se întâmplă în partid. Nu mi se pare corect să nu consulţi liderii în această problemă. M-am simţit umilit că nu am fost consultat”, ar fi declarat Varujan Vosganian la şedinţă. Fostul ministru de finanţe nu se află pe lista ministeriabililor, dar coordonează comisiile de specialitate ale partidului despre care nu se ştie cum vor conlucra cu potenţialii miniştri. Potrivit unor surse liberale, răspunsul lui Crin Antonescu la obiecţiile lui Vosganian, a fost: „Am luat decizia singur, am luat-o eu”.