Cei patru oficiali antidoping ai forului fotbalistic continental care au efectuat testele inopinate i-au ales pe cei zece jucători ai echipei ”rojiblanco” prin tragere la sorţi.
După efectuarea controalelor, componenţii echipei Atletico Madrid au efectuat antrenamentul pe care îl aveau programat, sub comanda lui Diego Simeone.
Uniunea europeană de fotbal a explicat, pe site-ul său oficial, că „orice jucător care participă la o competiţie UEFA poate fi supus unui control antidoping în orice moment” şi a explicat că aceste controale „pot include probe de sânge şi urină, precum şi detectarea de substanţe cum ar fi EPO şi hormonii de creştere”.
Atletico Madrid va juca miercuri, 3 octombrie, pe teren propriu cu echipa belgiană FC Bruges, în cadrul Grupei A a Ligii Campionilor.