Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, nu poate justifica peste 137.000 de euro și peste 143.000 de lei din averea sa, se arată într-un comunicat remis de Agenția Națională de Integritate.
ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanța în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Mazăre în perioada iunie 2008 – mai 2015.
Citește și: Moștenirea lui Mazăre: bloc pe spațiul verde retrocedat unui mort
Radu Mazăre a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
După informarea acestuia cu privire la existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, Mazăre nu a depus punct de vedere în acest sens.
Primarul este acuzat de patru infracțiuni de abuz în serviciu, alături de Sorina Gina Hortolomei, personaj-cheie în afacerile sale, dar și trei societăți comerciale, SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru spălare de bani.
Citește și: Dosare penale pe bandă rulantă pentru Radu Mazăre
Procurorii DNA spun că, la data de 12 octombrie 2004, Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, „și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafață de 15.465,91 mp, situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.

Primarul este acuzat, de asemenea, că și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, pe 28 februarie 2007, a două terenuri în suprafață de 11.890 mp și 502,81 mp, aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.