Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, că cei trei ani petrecuţi în România au fost printre cei mai plini de satisfacţie din cariera sa.
Declaraţia a fost făcută în contextul organizării, la Palatul Cotroceni, a unei ceremonii în cadrul căreia preşedintele Traian Băsescu i-a acordat ambasadorului SUA Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
„Am fost onorat de decizia lui Obama de a-l reprezenta în România, ţara strămoşilor mei. Consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi SUA a fost o sarcină îndeplinită cu dragoste”, a afirmat Gitenstein.
„Am fost emoţionat să merg la pescuit în Delta Dunării, să merg cu bicicleta prin Transilvania (…), să explorez oraşul Botoşani, locul naşterii străbunicului meu”, a mai spus ambasadorul SUA.
Gitenstei a adăugat că unul dintre cele mai plăcute aspecte ale misiunii sale a fost să cunoască românii şi să le descopere energia, pasiunea, creativitatea şi umorul: „a fost ceva personal pentru că în fiecare român a fost ca şi cum l-aş fi văzut pe tatăl meu, care din nefericire a decedat în timpul mandatului meu”.
„Românii sunt patrioţi şi ţin ca insitituţiile să fie puternice, independente şi să ofere fiecaruia puterea de a-şi îndeplini visele. Noi americanii împărtăşim aceste valori”, şi-a încheiat Mark Gitenstein discursul.