Ambasadorul României în Ungaria, Marius Lazurca, a declarat, vineri, că România își dorește să vadă, în acest an, „consecințele pozitive” ale angajamentelor comune pe care statul român și ungar li le-au luat, în cadrul vizitei șefului diplomației române, Teodor Meleșcanu, la Budapesta, informează Agerpres.
„Ceea ce ne dorim este să fructificăm potențialul pe care vizita ministrului de Externe, domnul Teodor Meleșcanu, la Budapesta l-a creat în 27 februarie, când a avut întâlniri cu decidenți importanți din Executivul ungar, începând cu premierul Viktor Orban. Am trecut în revistă, sub auspiciile acestei vizite, toate problemele importante ale agendei bilaterale și o spun încă o dată, ne-am dori să vedem consecințe pozitive în viitor, în cursul acestui an, ale acestei vizite și ale angajamentelor comune pe care le-am făcut cu ocazia acestei vizite", a precizat Marius Lazurca.
În ce privește gardul de la frontiera cu Serbia, ambasadorul Lazurca a afirmat că nu există evoluții noi în această chestiune, dar că Ungaria ia foarte în serios protejarea propriilor frontiere și în cazul cu Serbia, a frontierei externe a Uniunii Europene.
„Nu e surprinzător, fenomenul migraționist îngrijorează cetățenii Ungariei, așadar Guvernul Ungariei, însă ceea ce concentrează, în momentul de față, eforturile Guvernului de la Budapesta este frontiera de sud a țării, mai cu seamă frontiera dintre Ungaria și Serbia", a spus Lazurca.
Ambasadorul României în Ungaria a fost, vineri, invitatul de onoare, la o masă rotundă organizată, în sala mare a Primăriei Oradea, de specialiștii în studii europene de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din Oradea, la aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, actul constitutiv fundamental al Uniunii Europene.
Întâlnirea numită „60 de ani de Europă Unită: cercuri și răscruci” a fost moderată de decanul facultății, Ioan Horga, alături de profesorii Lia Pop, Gabriel Moisa și Mihai Maci, în prezența a numeroși studenți, liceeni, cadre didactice și universitare. Discuțiile s-au purtat pe mai multe teme privind bilanțul integrării României în Uniunea Europeană, precum și viitorul acestei construcții în context istoric.