Gabriela Vănoagă a câştigat medalia de argint în finala de la bârnă, duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică pentru juniori din Antalya.
Vănoagă, intrată în finală cu a patra notă din calificări (12,866), a luat argintul cu 12,833. Medalia de aur a fost câştigată de chinezoaica Hanyue Yu, cu 13,133, în timp ce Cristella Brunetti-Burns (Canada) a luat bronzul, cu 12,600.
Gimnasta de 14 ani, antrenată de Carmen Traicu, a obţinut, ca şi în calificări, cea mai mare notă la execuţie (8.233). Alexia face parte din programul „Ţară, ţară, vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu.
„Este un obiectiv depăşit de delegaţia României la această ediţie a campionatelor mondiale de juniori, ceea ce demonstrează că gimnastele, antrenorii şi comisia de selecţie au fost o echipă. Obiectivul era un loc 4-6, iar Alexia a fost minunată. Pentru juniori anul competiţional internaţional nu s-a încheiat. În iulie urmează FOTE, competiţie pentru care sunt convinsă că se vor pregăti cu aceeași seriozitate. Le urăm mobilizare şi succes!”, a declarat Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică.
Video cu evoluția sportivei noastre:
Aceasta este singura medalie obţinută de România la Mondialele de juniori din Antalya. Delegația noastră se va întoarce acasă, mâine, 3 aprilie.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!