12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportALEGERI PARLAMENTARE 2012. MAI: Alegerile sunt organizate ca la carte, conform legii

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. MAI: Alegerile sunt organizate ca la carte, conform legii

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul şi Guvernul, Bogdan Tohăneanu, a susţinut, duminică 9 decembrie, o declaraţie de presă în care a explicat că Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) supraveghează alegerile parlamentare.

Tohăneanu a asigurat cetăţenii că alegerile sunt desfăşurate ”ca la carte, conform legii” şi a precizat că MAI şi Guvernul au luat toate măsurile necesare pentru ca procesul electoral să se desfăşoare legal, potrivit unui comunicat al MAI.

”Vreau să vă asigur că alegerile parlamentare sunt organizate ca la carte, conform legii. Nu vom tolera niciun fel de abatere în ziua votului, cum nu am tolerat nici în timpul campaniei electorale. Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Guvernul au luat toate măsurile tehnice necesare pentru ca procesul electoral să se desfăşoare legal.vToată lumea trebuie să ştie că legea pedepseşte orice încercare de fraudare a procesului electoral. Iar dacă sunt persoane cărora le trece prin cap să încerce acest lucru, eu îi sfătuiesc să se gândească de două ori. Să se gândească dacă merită să îşi rişte libertatea pentru câteva voturi în plus. Vom fi foarte hotărâţi în a aplica legea”, a spus Tohăneanu.

Pe de altă parte, Tohăneanu a explicat că ”Comandamentele Naţionale şi cele Judeţene de iarnă sunt în dispozitiv 24 din 24 de ore. Ieri (sâmbătă – n.red.), în videoconferinţă, ministrul de Interne Mircea Duşa a dispus administraţiei locale şi Poliţiei Rutiere să faciliteze accesul populaţiei spre secţiile de vot. De asemenea, am luat măsuri şi în ceea ce priveşte asigurarea alimentării secţiilor cu energie electrică, pentru a nu fi nevoiţi să oprim procesul de votare. Structurile abilitate ale Ministerului de Interne sunt în monitorizare continuă şi gestionează situaţia. Ministrul de Interne a cerut ca în caz de nevoie, să existe suportul armatei în ceea ce priveşte echipamentele de intervenţie, dacă situaţia o impune. Ministrul a dispus ca utilajele aparţinând Regionalei Craiova sa fie concentrate încă de ieri spre Caraş şi Mehedinţi.”

Totodată, purtătorul de cuvânt al M.A.I., Monica Dajbog a prezentat situaţia evenimentelor înregistrate în primele trei săptămâni ale campaniei electorale, astfel: ”La acest moment, vă pot confirma că procesul de votare a început în aproape toate secţiile de votare.

Dintre cele 18.456 secţii de votare organizate în toată ţară numai în 14 procesul electoral nu a început de la ora 7.00. Este vorba de o secţie de votare în judeţul Alba, 2 în Arad, 3 în Bacău, 1 în Braşov, 5 în Buzău şi 2 în Argeş.

Vă reamintim că în ţară au fost organizate un număr de 18.456 secţii de votare, din care 6.306 în municipii, 1.739 în oraşe şi 10.411 în comune.
În Municipiul Bucureşti vor funcţiona 1.239 secţii de votare.

Începând cu după-amiaza zilei de ieri, paza fiecărei secţii de votare este asigurată de angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Pentru această misiune de pază a secţiilor de votare sunt mobilizaţi aproximativ 33.000 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La nivelul fiecărui judeţ a fost activat câte un comandament operaţional de unde se coordonează toate misiunile structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, reprezentate în plan teritorial, pentru a asigura intervenţia rapidă la semnalările privind incidente electorale sau alte aspecte de încălcare a legii.

În plus, în fiecare judeţ, se află echipe de ofiţeri de la structura centrală a Poliţiei Române pentru a se asigura de celeritatea investigaţiilor în cazurile semnalate şi de buna organizare a dispozitivelor deja existente la nivelul fiecărui inspectorat.

De asemenea, în clădirea în care ne aflăm, funcţionează Centrul Operaţional de Comandă având competenţă generală pe tot ceea ce înseamnă ordinea şi siguranţa publică în ziua scrutinului electoral.

La nivelul Centrului Operaţional de Comandă a fost implementată o aplicaţie informatică în care sunt introduse toate evenimentele de natură electorală, cu ajutorul căreia se poate monitoriza inclusiv modul de soluţionare a aspectelor sesizate.

Am să vă prezint acum câteva elemente recente din ziua de sâmbătă, 8 decembrie, după încheierea campaniei electorale:

În intervalul 08.12.2012, ora 7.00 până astăzi ( duminică – n. red.) dimineaţă ora 7.00 au fost înregistrate 128 sesizări privind posibile încălcări ale legii. Au fost constatate 50 contravenţii şi se efectuează cercetări în 20 cazuri de posibile infracţiuni, dintre care 7 se referă la mită electorală”.

Citeşte şi: ALEGERI PARLAMENTARE 2012: A ÎNCEPUT VOTAREA! Mai multe secţii de vot, ÎNCHISE din cauza vremii. MAI a cerut ajutorul Armatei

Monica Dajbog aminteşşte şi câteva dintre aspectele organizatorice legate de desfăşurarea procesului de votare: ”Au drept de vot cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, dacă aceasta a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Alegătorii din ţară votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul.

Cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Conform legii, în interiorul secţiilor de votare şi în perimetrul adiacent acestora – până la o distanţă de 500 m – preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.

Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţi şi de delegaţii şi observatorii acreditaţi, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.
Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 lei.

De asemenea, în ziua votării este interzisă continuarea propagandei electorale, precum şi sfătuirea alegătorilor, la sediul secţiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
Toate aceste aspecte intră, aşadar, în competenţa preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare.

Tot Legea 35/2008 privind alegerile parlamentare prevede o serie de infracţiuni care se pedepsesc cu închisoarea, pedepsele variind între 6 luni şi 7 ani, cum ar fi:

• împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de vot sau de a fi ales (6 luni – 5 ani)
• violarea, prin orice mijloace, a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane (6 luni – 3 ani)
• promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop (6 luni – 5 ani)
• fapta unei persoane de a vota fără a avea drept de vot ori de a vota de două sau mai multe ori în ziua alegerilor (6 luni – 5 ani)
• utilizarea unui buletin de vot fals, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele la care are dreptul un alegător sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale (2 – 7 ani)”.

”Reamintim că peste 50.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, lucrători de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de la alte structuri au fost mobilizaţi pentru a asigura desfăşurarea alegerilor în condiţii de deplină legalitate.

Persoanele care iau cunoştinţă despre posibile încălcări ale legii sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să sesizeze cea mai apropiată secţie de poliţie”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Chiriile au crescut cu 15% în 2024: Cluj-Napoca, cel mai scump oraș

Conform raportului anual realizat de Storia, platforma de imobiliare a OLX, chiriile au înregistrat o creștere medie de 15% față de anul trecut, în...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Nati Meir va fi adus în România. Fostul deputat a fost localizat în Insula Rodos

Nati Meir, fost deputat și condamnat la 11 ani de închisoare pentru infracțiuni precum înșelăciune, trafic de influență și luare de mită, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă