6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportALEGERI PARLAMENTARE 2012. MAI: 41 de contravenţii înregistrate până la ora 17:00,...

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. MAI: 41 de contravenţii înregistrate până la ora 17:00, cele mai multe în Dâmboviţa şi Gorj

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Un număr de 370 de sesizări privind scrutinul electoral de duminică, respectiv 183 în mediul urban şi 187 în rural, au fost primite, până la ora 17.00, de reprezentanţii MAI, 41 dintre acestea fiind pentru contravenţii, cele mai multe în judeţele Dâmboviţa şi Gorj, informează MAI, potrivit Mediafax.

 

Citeşte şi LIVE TEXT. ALEGERI PARLAMENTARE 2012: PREZENŢA la VOT până la ora 14:00 – 20,56%. Află unde au votat liderii partidelor şi ce INCIDENTE au avut loc la secţiile de votare

Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), pentru contravenţiile constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 17.600 de lei, cele mai multe fiind date în Dâmboviţa şi Gorj.

Reprezentanţii ministerului mai precizează că se efectuează verificări în 35 de cazuri de posibile infracţiuni, dintre care 17 se referă la mita electorală.

Pe de altă parte, MAI precizează că duminică, 9 decembrie, zi în care serviciile de evidenţă a persoanelor au un program de lucru cu publicul până la ora 21:00, au fost eliberate 13.738 de acte de identitate, din care 1.303 pentru Capitală şi 12.435 pentru judeţe.

Potrivit situaţiei de duminică, 12.936 documente eliberate sunt cărţi de identitate, dintre care 1.157 sunt în Capitală, iar 11.779 în celelalte judeţe, iar restul de 802 sunt cărţi de identitate provizorii, din care în Capitală au fost eliberate 146, iar în judeţe, 656.

MAI mai precizează că, până la ora 17:00, dintre cei 45 de jandarmi care sunt în misiune de instruire în Afganistan, 32 îşi exercitaseră dreptul de vot.

Cele mai citite

Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României și avertizează asupra deficitului bugetar ridicat

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările de creștere economică pentru România în 2024, prognozând un avans de doar 1,4%, față de estimarea anterioară de...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....

Președintele României a promulgat legea pentru achiziția a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari

Președintele României a semnat legea privind achiziția a 32 de avioane F-35, un contract evaluat la 6,5 miliarde de dolari, la care se adaugă...
Ultima oră
Pe aceeași temă