5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportAdrian Rus: „Sunt 100% român!”

Adrian Rus: „Sunt 100% român!”

„Sunt 100% român, abia la 19 ani am mers în Ungaria, dintr-o prostie pot să spun. Pentru că am avut un episod neplăcut. Şi fiind şi o ţară vecină, la o aruncătură de băţ de mine (n.r. – e născut la Satu Mare), nu aveam încotro. Fotbalul este viaţa mea şi chiar nu voiam să mă las de fotbal. Am luat şi cetăţenia maghiară la 19 ani pentru că era benefic clubului la care eram. În Ungaria, pe vremea aceea, dacă eram maghiar clubul primea o anumită sumă de bani din partea federaţiei maghiare. Când m-am apucat de fotbal părinţii se gândeau că o să joc pentru România, bineînţeles. La 6 ani când m-am apucat de fotbal nu aveam nicio legătură cu Ungaria, doar că era o ţară vecină. Părinţii mei sunt români, s-au bucurat foarte tare când am primit convocarea la naţionala mare a României. Mama a fost foarte emoţionată, a început să plângă şi o înţeleg. Părinţii mei au fost mereu lângă mine în orice situaţie”, a afirmat jucătorul aflat acum în cantonamentul naţionalei României de la Mogoşoaia.

„Eram în maşină când am primit vestea convocării la echipa naţională. Am avut emoţii foarte mari, chiar am tras pe dreapta de fericire. Aveam nevoie de atmosfera de la echipa naţională. Nu ştiu, poate o să mă critice lumea, dar mă simt mult mai bine aici. Şi nu neapărat că vin din Ungaria, dar şi când eram la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe când veneam aici era o altă atmosferă. Am fost foarte bine primit la naţională”, a adăugat fundaşul.

Adrian Rus susţine că oficialii grupării Mol Fehervar FC, fostă Videoton, sperau ca el să aleagă să joace pentru prima reprezentativă a Ungariei şi a precizat că nu ştie de ce după ce a primit convocarea la selecţionata României a fost trimis la echipa a doua a clubului.

„Discuţii nu prea au fost, dar ei sperau să joc pentru naţionala Ungariei. Îmi spuneau asta mereu, dar nu pot spune că au pus presiune pe mine sau aşa ceva. Reacţii după primirea faxului convocării nu pot să spun că au fost. Eu am primit convocarea vineri şi cei din club m-au anunţat duminică. Sâmbătă având joc cu echipa probabil că au fost preocupaţi de acel meci şi nu m-au anunţat. Însă vineri după-amiază, după antrenament, mi-au spus că sâmbătă dimineaţă am antrenament la echipa a doua a clubului şi duminică trebuie să joc pentru echipa a doua. Nu mi-au dat nicio explicaţie, iar eu nu am vrut să mă cert cu ei”, a explicat Rus.

Acesta s-a arătat bucuros de faptul că FRF a sesizat FIFA şi UEFA despre situaţia lui de la club. „Am fost foarte fericit când am văzut demersurile FRF. Le mulţumesc că sunt alături de mine şi se interesează de situaţia mea de la club. Dar sper eu ca în cel mai scurt timp să se rezolve această situaţie şi să joc constant la echipa de club. Când mi s-a cântat imnul la Campionatul European de tineret a fost un sentiment pe care nu îl mai trăisem până atunci. Am fost foarte fericit şi emoţionat. Sper să mai trăiesc asemenea momente”, a precizat fotbalistul.

Federaţia Română de Fotbal a sesizat FIFA şi UEFA cu privire la situaţia jucătorului român Adrian Rus, trimis să se antreneze la echipa a doua de clubul maghiar Mol Fehervar FC după ce a fost convocat la echipa naţională a României pentru meciurile cu Spania şi Malta din preliminariile EURO 2020.

La 16 august, selecţionerul Cosmin Contra a trimis convocările de principiu pentru 24 de jucători care evoluează la cluburi din afara ţării în perspectiva jocurilor cu Spania şi Malta, din preliminariile EURO 2020, printre selecţionaţi aflându-se şi Adrian Rus.

În vârstă de 23 de ani, fundaşul Adrian Rus are dublă cetăţenie, română şi maghiară. El a fost format la Olimpia Satu Mare, club din oraşul său natal, iar în 2015 s-a transferat în Ungaria, unde a evoluat pentru formaţiile Fehergyarmat SC, Balmazujvaros FC, Puskas Akademia FC şi din luna iulie a acestui an la Mol Fehervar FC. El a jucat la seniori doar un singur sezon în România, la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, între iulie 2018 şi iulie 2019.

Cele mai citite

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...

Țările care nu sărbătoresc Crăciunul și tradiții inedite din toată lumea

Crăciunul, celebrat pe 25 decembrie, este una dintre cele mai populare sărbători creștine la nivel global, marcând nașterea lui Iisus Hristos. Evenimentul nu este...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă