Fostul premier Adrian Năstase a comentat pe blogul său ce a însemnat participarea la Congresul PSD, despre ce înseamnă partidul pentru el, dar şi cum a fost reîntâlnirea cu colegii.
„Congresul PSD a însemnat pentru mine un moment de emoţie. Am fost într-o situaţie pe care mi-e greu să o definesc. Am participat la toate etapele de “construcţie” a acestui partid. Din 1990, când am fost ales purtător de cuvânt şi responsabil pentru relaţii externe al FSN, ulterior ca preşedinte executiv al FDSN sau PDSR şi, până în 2001, când, în calitate de preşedinte fondator (alături de Alexandru Athanasiu – pe care am regretat că nu l-am revăzut la Congres), am lansat Partidul Social Democrat – partid acceptat în Internaţionala Socialistă (la reuniunea din Brazilia, cu un singur vot împotrivă – cel al PD-ului lui Băsescu). Îmi vin în minte numeroase momente în care istoria mea personală s-a legat de istoria acestui partid. Şi cu bune şi cu rele. Unele amintiri aş vrea să le şterg complet din memorie. Pe altele aş vrea să le pun în cea mai preţioasa casetă a trăirilor şi memoriei mele”, scrie Adrian Năstase pe blog.
Citeşte şi CONGRESUL PSD: Victor Ponta a avut 3851 voturi
Fostul premier a precizat, de asemenea, că i s-a părut „ireal” să participe ca invitat la congresul partidului la a cărui naştere a participat: „Multor colegi din sala – am avut impresia – li s-a părut, de asemenea, ciudată această postură. De ce s-a ajuns aici, stiţi deja”.
„M-am bucurat să reîntâlnesc vechi prieteni sau colegi din toată ţara. M-am bucurat să-l reîntâlnesc şi pe preşedintele Internaţionalei Socialiste – George Papandreou – un bun prieten. M-a impresionat enorm primirea care mi-a fost făcută”, îşi continuă Adrian Năstase postarea.
Adrian Năstase a vorbit şi despre momentul în care a fost aplaudat de participanţii la congres: „În momentul în care însă, întorcându-mă spre sală, am văzut cum se ridică în picioare, în valuri, cei 5000 de colegi, pentru a mă aplauda, am simţit că mi se abureşte privirea şi am simţit cum o mare caldură ma cuprinde…”.
Citeşte şi PSD şi PNL merg SEPARAT la europarlamentare. Anunţul, făcut de Victor Ponta
Victor Ponta a fost reconfirmat, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PSD, cu 3851 de voturi „pentru” din cele 3932 valabil exprimate de delegaţii la Congres, iar Liviu Dragnea, noul preşedinte executiv al partidului, a întrunit 3807 voturi „pentru”, datele în acest sens fiind remise duminică de PSD.