Vine un moment în viața oricărei femei măritate, în care i se apleacă să tot stea în spatele unui bărbat puternic, și i-ar trage cu sete un șut în partea mai moale a spatelui ăla puternic, cu grijă totuși, să nu treacă șutul în partea din față, că n-ar vrea să distrugă și părțile sensibile care contează. Sau care fac diferența, cum se zice acum. Știți ce zic?
Pentru mine, Zizi Smeureac, momentul ăla a fost în dimineața de miercuri, 20 iulie. Pe Facebook, lumea era deja frământată de discursul copiat de doamna Melanie Trump de la doamna Michelle Obama, care arătase că în spatele unui bărbat pe jumătate deștept stă o femeie pe trei sferturi proastă, de evenimentele din Turcia, care exemplificau că în spatele unui dictator puternic stă o lovitură de stat greșită, și de miștocărelile lui Victor Ponta, care arătau că în spatele frunții unui fost premier nu stă nimic. Anyway, cam astea erau datele problemei când am plecat marți la culcare. Dar cum în noaptea aia a fost Lună plină, la un moment dat o rază de lumină a trecut printre jaluzele și mi-a căzut exact pe cele trei fire de păr care-mi scăpaseră nu știu cum la epilat, de-am intrat în panică mare că o să mă fac vârcolacă. La asta a ajutat mult și faptul că uitasem că-mi pusesem proteza pentru albitul dinților înainte de culcare și când m-am uitat în oglindă pe semiîntuneric am văzut că aveam un bot cât al unui bull-terrier mijlociu. Înțelegeți ce spun?
Titi se insolase de cât tot umblase la plajă toată săptămâna, ba cu părintele Manole, ba cu pădurarul Pișta Katona, așa că de dimineață iar trebuia să scriu eu ceva în locul lui. Ca un fapt divers și cam fără legătură: de când începuse nebunia cu jocul Pokemon Go, cei 14 locuitori din Potroacele care aveau smartphone și acces nelimitat la internet umblau să-l prindă pe monstrulețul Pikachu. Pentru cine nu știe despre ce-i vorba, că spre mirarea mea mai sunt și din ăștia, una din esențele inițiale ale jocului Pokemon Go este să-l prinzi pe Pikachu, care-i un caraghios și umblă peste tot brambura prin tufișuri. Deci exact ca Titi, Pișta și părintele Manole. De aici până să se ajungă la poreclele Piștaciu pentru Pișta, Popaciu pentru părintele Manole și Ticaciu pentru Titi n-a fost decât un pas. Deci cam asta ar fi gluma zilei la Potroacele. Nu zic că-i bună, dar are avantajul că e groasă, deci populară, și orientată pe problema momentului. Și mai e și scrisă. Iar glumele scrise au avantajul că nu mai trebuie să cauți altele mai bune, că le ai scrise deja pe alea proaste și trebuie numai să convingi lumea că sunt bune. Pentru cine știe ce zic. Whatever!
Deci m-am trezit de dimineață, mai obosită decât mă culcasem, și-am plecat direct la cafeneaua Starbax, unde plănuisem să scriu textul ăsta, pe care ar fi trebuit să-l scrie Titi, dacă n-ar fi fost insolat. Cafeneaua Starbax e o imitație stil Potroacele după stilul cafenelelor Starbucks din America.
Dacă sunteți familiarizați cu conceptul că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea lui, atunci pot să vă spun că Starbax e o imitație la fel de slabă după Starbucks, numai că nu e făcută de Dumnezeu.
E făcută de Jenny Miluț, nevasta polițaiului Miluț, care e cam a treia în top investitoare de succes din Potroacele, după Rita Paraschiv, nevasta actualului primar, și Mona Corlățeanu, nevasta fostului primar. Conceptul de business al lui Jenny pentru Starbax a fost că nu primește decât clienți cu Iphone, Ipad, MacBookAir și Iwatch, deci numai cu gadgeturi produse de Apple.
La început asta părea o prostie, din cauză că, în afară de mine, care am un Ipad2, adus din Statele Unite de fiu-meu, Mimi, nimeni n-are Apple în Potroacele. Dar când Jenny a mai deschis, peste drum de cafenea, o dugheană de unde poți închiria gadgeturi Apple pentru cinci lei minutul, nimănui nu i s-a mai părut o prostie. Bref, ca s-o mai dăm și pe francofonie, cam două minute, cât să bea o cafea pe fugă cu MacBook-ul
în față, își permitea acum orice potrocean. Deci, despre ce vorbim aici? Plus că Jenny a mai economisit și banii de ușă, că la ce vânzoleală era acolo, cu oameni care tot intrau și ieșeau la fiecare două minute, ar fi fost stupid să facă așa ceva, știți ce zic?
Anyway, pe la ora zece dimineața mă situam în spațiul fizic real la a doua masă de lângă geam, în Starbax-ul lui Jenny, dar în spațiul virtual mă aflam chiar în mijlocul unui PokeStop, care, pentru cine nu știe, e un fel de magazin de unde poți lua scule să prinzi pokemoni. Și cum mă întindeam eu virtual să iau două ouă și patru mingi, la care le spune Poke Balls, dau cap în cap cu factorul poștal Timotei Cismaru, care intrase în viteză în cafenea:
— Săru’ mâna, doamna Zizi, scuze că nu v-am văzut. Eram cu ochii în telefon, ca să nu-i pierd naibii pe dracii ăștia de pokemoni – zice el, asudat tot de nervi.
— Ai căzut și dumneata în patima jocului, domnu’ Timotei?
— Doamne ferește! – zice el repede. I-am scos la plimbat pe ăia de i-a prins domnul Angus. Că dânsul e ocupat cu afacerile și m-a pus pe mine.
— Păi dumneata ai timp să umbli cu pokemonii lui Angus, pe degeaba, gen?
— Doamne ferește! Îmi dă 25 de lei pe ora de plimbare, gen – mai zice Timotei și-l văd că o ia la fugă înapoi pe strada din fața cafenelei, dând cu capul de toți stâlpii care-i ieșeau în cale. Ce să zic? Am fost așa de tulburată că până și factorul poștal a găsit o idee de afacere înaintea mea, încât am acceptat trei propuneri de căsătorie de la niște generali americani, care se tot înghesuiau de câteva zile la mine pe Facebook. Una peste alta, o zi mai proastă ca aia n-am avut de mult. Ce m-a înveselit puțin a fost că doi pokemoni au fost totuși prinși în Potroacele în ziua aceea. Unul virtual și unul real. Primul a fost Bulbasaur, pe care l-a găsit doctorul Pandele dormind în spatele cabinetului lui veterinar. Pe al doilea l-a prins fostul primar Corlățeanu cu nevastă-sa, Mona, în pat, când s-a întors pe neașteptate acasă, urmărindu-l pe pokemonul Baltoy. Spre iritarea lui, deși pe telefon apărea a fi pokemonul Baltoy, în pat era parapsihopatul Korceaghin. Vă dați seama cum îi spune de atunci toată lumea din Potroacele nevesti-sii, Mona, nu? Ați ghicit! PokeMona!
E glumă sau despre ce vorbim?
