2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialZiua șefului, ziua instituţiei

Ziua șefului, ziua instituţiei

An de an, pe 15 martie, Lorica Șut își sărbătorește ziua de naștere prin informarea oamenilor despre drepturile pe care le au și pe care instituţia pe care o conduce le apără. Printre marile reușite ale Loricăi Șut se numără faptul că a impus unei mari companii de televiziune prin cablu să modifice contractele încheiate cu clauze abuzive pentru clienţi, să scoată din meniul elevilor combinaţii de tipul brânză topită cu biscuţi dulci și să intervină în relaţia unor bănci cu clienţii lor păcăliţi să semneze contracte de credit cu prevederi dubioase.

Anul acesta, Lorica Șut le va vorbi locuitorilor din Năsăud despre informarea corectă și calitate. Tot aici se va deschide primul punct pentru informarea consumatorilor din judeţ. „Așa se întâmplă mai mereu, îmi serbez ziua de naștere prin muncă”, a spus, mai în glumă, mai în serios, șefa de la Protecţia Consumatorilor.

Cele mai citite

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...

Andrei Muraru anunță că românii vor putea călători fără vize în SUA din 2025

Românii vor călători fără viză în Statele Unite ale Americii din 2025. Anunțul a fost făcut, miercuri, de ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru,...
Ultima oră
Pe aceeași temă