6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialZiua Naţională: Militarii străini defilează pe sub Arcul deTriumf din Bucureşti

Ziua Naţională: Militarii străini defilează pe sub Arcul deTriumf din Bucureşti

În premieră absolută participă la marea paradă organizată de Ziua Naţională, militari ai armatelor Franţei, Poloniei, Turciei şi ai Statelor Unite ale Americii. Este vorba despre aproximativ 140 de militaristrăini care vor lua parte la paradă alături de cei peste 2.000 militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Citeşte şi: Ziua Naţională: 400 de cadre ale Ministerului de Interne vor defila pe sub Arcul de Triumf

Astfel, din Franţa vine un detaşament aflat sub comanda locotenentului-colonel Raphael BERNARD.

”Detaşamentul este format din militari ai Regimentului 1 Artilerie din cadrul Brigăzii 7 Blindate, dislocat în regiunea Belfort. Dotat cu tehnică modernă, de genul radarului de contrabaterie COBRA şi lansatorului unitar de rachete, regimentul participă în prezent la misiunea ONU din Liban şi are militari dislocaţi în Mali, în lupta împotriva terorismului. De asemenea, regimentul are unităţi înzestrate cu tunuri de 155 de mm dislocate în Djibouti, în cadrul dispozitivului francez din Africa”, potrivit unui comunicat al MApN.

Forţele armate poloneze sunt reprezentate de un detaşament din Batalionul gărzii de onoare, o unitate specială din Varşovia, destinată acordării asistenţei de specialitate pe timpul desfăşurării ceremoniilor militare pe teritoriul naţional şi, de asemenea, pe timpul executării de misiuni, în conformitate cu protocolul diplomatic.

Militarii Batalionului gărzii de onoare poartă uniforma de gală a forţelor terestre poloneze şi tradiţionala caschetă ROGATYWKA.

Comandantul detaşamentului este locotenentul Wlodzimierz GROCHOWIEC, conform Ministerului Apărării Naţionale.

Citeşte şi: Restricţii de circulaţie, în Bucureşti, pentru parada de Ziua Naţională

Potrivit MApN, detaşamentul forţelor armate turce comandat de căpitanului de infanterie Ersin Durur este reprezentat de militarii Brigăzii 66 Infanterie Mecanizată “Forţa păcii”. Fondată în anul 1880, brigada a participat la luptele din Yemen, Caucaz, Balcani, Gelibolu, precum şi în lupta de eliberare a Turciei. Având sediul la Istanbul, unitatea este prima brigadă mecanizată creată în Turcia.

Brigada a primit drapelul de luptă la 01 octombrie 1993, ca semn al unei istorii glorioase plină de eroism.

Din anul 2005, Brigada Forţa păcii este parte a forţelor de reacţie rapidă ale NATO.

Din SUA vin reprezentanţii Corpului de Infanterie Marină al Statelor Unite ale Americii, comandaţi de locotenentul James MORONEY.

Locotenentul James Moroney şi plutonul acestuia fac parte din Batalionul 2 Cercetare şi Infanterie Uşoară cu sediul în Camp Lejeune, Carolina de Nord.

Batalionul 2 Cercetare şi Infanterie Uşoară a executat operaţii de luptă în Panama, în 1989, şi în primul război din Golf, în 1990. În cadrul războiului global împotriva terorismului, infanteriştii marini americani au participat la operaţia „Iraqi Freedom” din Irak şi la operaţia „Enduring Freedom” din Afganistan.

În acest an, militarii americani au luat parte la exerciţiile multinaţionale care se desfăşoară în ţara noastră.

Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Citeşte şi: Arcul de Triumf va putea fi vizitat gratuit cu ocazia Zilei Naţionale

Pe sub Arcul de Triumf vor mai trece peste 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piaţa. Tot în Bucureşti vor avea loc duminică, începând cu ora 8.00, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Începând cu ora 18.00, militari din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – B-dul Regina Elisabeta – B-dul Eroilor Sanitari – Şoseaua Cotroceni – B-dul Iuliu Maniu – B-dul Vasile Milea – B-dul Timişoara.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări, ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori şi solemnităţi de retragere cu torţe în garnizoanele unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Ministerul Apărării Naţionale va participa la parada din acest an cu aproximativ 30 de aeronave.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.

 

Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...
Ultima oră
Pe aceeași temă