Să presupunem că europenii se hotărăsc pînă la urmă, spre primăvară, să ne ia în Schengen, nu că am merita, dar aşa scrie în tratate, că nu se prinseseră la vremea aceea că progresul la noi este ca tangoul, cu paşii înapoi obligatorii după cei înainte, şi că, oricum, nu poţi ţine romii legaţi de glie în marele proces de integrare europeană. Să presupunem şi că lobbyul intens româno-bulgar îşi atinge scopul şi că după intrarea Croaţiei, care nu are un mecanism de cooperare şi verificare, se renunţă şi la cel rămas pentru România şi Bulgaria, din motive de egalitate între ţări membre. Şi că, un an de acum înainte, ţara noastră se poate trezi aşa cum normal ar fi trebuit să fie mai demult, în situaţia de a face faţă singură marilor ţepuitori şi micilor şpăgari, ca orice ţară care nu e o colonie, ci a ajuns la oarecare maturitate.
Hai să facem acum un mic exerciţiu contrafacrual, să ne imaginăm ce s-ar întîmpla în această a doua zi, dincolo de faptul înbucurător că autobuzele Atlassib şi camioanele Ionescu ar zburda cu costuri mai mici pentru ei şi profit indirect mai mare pentru noi toţi prin Europa. Există, de ani buni, proiecte care zac în Parlament sau prin sertarele unor partide: trecerea la secret a declaraţiei de avere, smulgerea puţinelor ghiare pe care le are ANI, înlocuirea conducerii DNA ca să priceapă orice procuror care e bariera, etc. Ar exista vreo jenă ca aceste proiecte să fie puse la vot şi, indiferent cine cîştigă alegerile, să se găsească o majoritate să le voteze? Nici vorbă: UDMR le-a scos deja şi le-a fluturat, prin celebrul Marton Arpad. Şi după aceea, indiferent că noile mecanisme financiare europene vor încerca să mai raţionalizeze cheltuiala discreţionară din ţări nedisciplinate şi clientelare, ca a noastră, staţi liniştiti, că ne descurcăm noi. Dacă acum, cu FMI-ul pe cap, putem închide spitale şi căi ferate în rural cînd construim mega-malluri subterane în Aviatorilor şi stadioane nivel olimpic îmi e clar că nu există plasă cu ochiuri suficient de strînse ca să raţionalizeze cineva din exterior cheltuielile noastre.
Asta, şi nu alta, este miza noii strategii naţionale anticorupţie, o strategie care, adoptată în această toamnă, va supravieţui epocii de condiţionalitate europeană în materie de corupţie şi va trebui să aibă efecte şi după ce ultimele pîrghii ale Bruxellesului vor fi dispărut. Sîntem în stare? Maturi? Pregătiţi? Asta e întrebarea la care au încercat să răspundă, luni 3 octombrie, societatea noastră civilă, atîta cîtă e, şi funcţionarii statului implicaţi în strategie – atîţia cîţi sunt, de la Ministerul Justiţiei şi Interne în special, pregătind documentul celei de a treia strategii naţionale anticorupţie. Ideal, o asemenea strategie se pregăteşte strategic: te gîndeşti ce anume din stat şi societate a dovedit că stă pe picioarele sale, are şi forţa, şi autonomia şi motivaţia să lupte cu sistemul corupt şi pui greul pe cine îl poate duce. Majoritatea strategiilor din lume nu se fac însă aşa, pentru că ţările fac asemenea strategii mai ales la presiuni dinafară, şi de asta ele arată mai degrabă ca nişte planuri socialiste de luptă cu corupţia, în care fiecărei instituţii, oricît de coruptă ar fi sau cît ar contribui chiar ea la starea de fapt, i se trasează obiective să se schimbe. Prin mecanismul de cooperare şi verificare, ca şi printr-un audit extern, ţara noastră a primit asemenea recomandări, care se adresează tuturor, parlamentarilor să pernită să fie colegii lor arestaţi, autorităţii electorale permanente să facă mai mult decît nimic, CSMului să controleze în fine pe judecători sau să lase pe alţii să îi controleze, etc.
Poţi avea o strategie anticorupţie eficientă cînd la nivel politic statul e folosit sistematic ca instrument de distribuţie preferenţială? Vezi cazul publciat de Kamikaze al şefului de control de la ANAF şi afacerilor lui cu statul! La ora asta nu se mai verifică gradul de oportunitate al chetuielilor şi imparţialitatea lor, şi teancurile de legi care se dau nu sînt gîndite ca să aibă asemenea mecanisme de implementare. De exemplu, noile legi ale educaţiei chiar vor să facă o educaţie mai integră, dar cum sînt copiate după ţări unde corupţia nu prea eşuează în a propune mecanisme realiste de a schimba situaţia. S-au acreditat lucrările în străinătate ca bază de evaluare pentru universităţi, şi de două săptămîni concursurile sînt cîştigate detaşat de cei nu au în faţa celor care au. Şcolile vor avea consilii de administraţie autonome, şi ministerul nu le va mai putea controla nici cît pînă acum – speranţa e în autorităţile locale, astea cu care luptă activişti eroici gen Nicuşor Dan (tocmai i-am citit profilul în presa franceză, în cea română numai ldierii cu aprobare de la stăpînire, gen perechea Neamţu-Lăzăroiu, sînt lăudaţi).
Organizaţii ca Salvaţi Bucureştiul atacă în instanţă acte ilegale ale PMB, adică fac pe banii lor treaba pe care nu o face prefectura, care e plătită pentru asta. Cum Dumnezeu să controleze primăriile pe şcoli, cînd ele, printr-o politică proastă de descentralizare, nu sînt controlate de nimeni şi conflictul de interese s-a instituţionalizat în comisiile de urbanism şi unde mai contează? Strategia conţine propuneri de cooperări cu ONGuri. Cooperarea eficientă este cea în care societatea civilă controlează statul, cum există în Sofia un Avocat al Poporului pe lîngă primărie, care e un ONG. S-a mai propus ca fiecare şcoală să îşi facă cenzori din consumatori, adică din părinţi, primii interesaţi ca bugetul să se cheltuie pe ce trebuie şi să nu se dea mită. Partenerii sociali trebuie mult mai mult utilizaţi ca sursă de control, pentru că e în interesul lor direct.
Anticorupţia în România rămîne încă o treabă fundamentală de reformă a statului, nu de politică represivă, în care trei pitpalaci sînt umflaţi că au trecut pe roşu (toată lumea trece pe roşu), dar exact asta e reforma statului care nu se face. Bogdan Hossu a dat exemplul unei plîngeri făcute de sindicate la DNA dspre CFR, care cu deficit grav tot avea zece la sută din buget pe publicitate. DNA nu a intervenit, şi nu are cum să intervină, pentru că pe legea foarte restrictivă a DNA e musai să existe mită ca să aibă ei caz. În mod normal, asta e treaba auditorului naţional, Curtea de Conturi, dar aceasta nu mai are demult nici dinţi, nici competenţă reală de a face altceva decît audituri contabile. Faptul că mai e şi condusă politic, ba chiar de dl Văcăroiu, arată de ce mare lucru nu se poate face. Nu există voinţă politică să fie creat cu adevărat un controlor naţional cu forţă şi autonomie, corpurile de control au pierdut şi posturi şi atribuţii în ultimii ani.
Cheltuiala discreţionară şi alocarea preferenţială au ajuns la proporţii de regulă. Ce ar trebui făcut este ca, în Italia, un organism autonom care să controleze cum se alocă banii publici şi ce rezultă din cheltuirea lor, fără implicaţii penale, doar administrative. În Italia, parţial şi la insistenţele UE, s-a făcut după campania „mîini curate” un controlor naţional de infrastructură, care compară preţurile între regiuni, verifică să nu cîştige mereu licitaţiile aceeaşi companii, dacă chiar s-au construit drumurile pentru care s-au dat banii, etc. Nu are rost să mai construim noi instituţii – la noi, după părerea mea, această funcţie ar trebui să treacă la un corp de control restaurat şi mărit al primului ministru, cu creşterea răspunderii celor din ministere (Romaniacurata.ro le-a cerut să ne spună cîţi oameni au fost sancţionaţi anul trecut ca urmare a acţiunilor lor: aproape zero – tot Ministerul Dezvoltării cu fondurile DG Regio are 2 controlori, atît). Pare nerealist, pentru că tot de la guvern pleacă toate, dar avantajul ar fi că ar exista un cost politic direct dacă, să zicem, o firmă sau societatea civilă face o plîngere nepenală acolo şi nu se rezolvă nimic.
Tot ca parte a retragerii statului din activitatea de responsabilizare se vede şi din stricarea uneia din puţinele lucruri care mergeau bine, legea liberului acces la informaţie. La ora asta a ajuns mai rentabil pentru corupţii de la stat să fie daţi în judecată -durează ani de zile pînă la sentinţă şi cheltuieile pentru firmele scumpe de avocatură le plătesc tot din banii contribuabililor, raportul de activitate anual a ajuns voluntar din obligatoriu, secretariatul general nu mai urmăreşte dacă cineva îşi face temele şi pare pus să lichideze cea mai rămas din vechiul departament care monitoriza asta, nu să le dea vreo autoritate. Avocatul Poporului, mai sincer, a trimis vorbă din start că ei nu se ocupă de corupţie, deci nici nu au venit. Legea consultării publice e călcată zilnic în picioare (vezi regionalizarea), deşi nimic mai simplu decît să se legifereze că orice lege care încalcă legile transparenţei sau consultării este nulă de drept.
Mai primim propuneri pentru SNA aici ( http://www.romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtdezbatere-arc-cum-ar-trebui-sa-arate-noua-strategie-1838.htm) pînă vineri. Dar dacă societatea civilă eroică se luptă cu primăriile (doar în oraşele mari, în rest pustiu) nimeni nu poate reforma Parlamentul sau face alegerile curate fără voia oamenilor politici. Numai ei singuri şi cetăţenii care îi pot penaliza în alegeri.Le puteti cere aici (http://www.romaniacurata.ro/scrisoare-deschisa-1851.htm ) sa se pronunte fata de ce a spus dl. Marton…
PS. V-am spus în primăvară că am fost invitată la Praga să ţin o prelegere comunităţii anticorupţie locale, dar nu am apucat să vă spun cum a fost. Mi s-a povestit cum cele două partide pe care le-au băgat în Parlament ca urmare a campaniei contra vechilor partide s-au dovedit corupte şi dacă să facă ei un nou partid. Le-am spus să facă oricîte partide vor, dar cîtă vreme nu va exista supraveghere şi cenzură zilnică a comportamentului statului şi politicienilor, nu doar la alegeri, e tot aia. Îmi pare rău că nu mi-am putut lua toţi cititorii cu mine, s-ar fi simţit ca acasă. Soluţia nu e politică şi imediată şi implică activism mult pe termen lung. Ce mi-a placut la cehi însă este că numărul acestor activişti pur voluntari (ce fac la noi Roxana Wring, Nicuşor Dan sau eu) este mult mai mare. Oamenii se implică acolo, ba chiar dau din buzunar tinerii lor afacerişti, în timp ce noi trebuie să plătim salarii pentru voluntariat anticorupţie sau am rămîne aproape singuri. Cine vrea să contribuie, să mă caute…
