Alex Găvan, alpinist român și supraviețuitor al avalanșei din Himalaya, generată de cutremurul din Nepal, reface filmul evenimentelor din 25 aprilie. Românul a trăit momente șocante la peste 5000 de metri altitudine.
Cea mai mare tragedie din istorie, din zona Everestului, a avut loc pe 25 aprilie, atunci când Nepalul a fost zguduit de un cutremur de 7,9 grade pe scara Richter. Mii de nepalezi și-au pierdut viața în principalele localități ale statului asiatic, iar undele de șoc au produs victime până și pe cele mai înalte culmi.
„În momentul în care vine avalanșa ultimul lucru la care te gândești este dacă supraviețuiești sau nu”, spune Găvan, pentru România liberă, cu ocazia lansării unei campanii de strângere de fonduri pentru ajutorarea victimelor cutremurelor din Nepal.
Alex Găvan, alpinist cu zeci de expediții desfășurate, se afla în apropiere de Everest, încercând să escaladeze pentru a treia oară vârful Lhotse (8516m). El a fost unul dintre supraviețuitorii avalanșei care a măturat tabăra de bază.
Filmul evenimentelor de pe Himalaya, din 25 aprilie
„Eram între două ascensiuni, în tabăra de bază, cel mai sigur de pe munte. Îmi amintesc de faptul că în seara precedentă citisem ceva (n.r. spune că în izolarea de pe munte trebuie să-ți găsești ocupații ca să nu-ți pierzi mințile) și întâmplarea a fost că am făcut o remarcă, oarecum predestinată, pe un cont de socializare. Am scris că muntele ne va ucide, ca referință la faptul că mulți dintre cei care îl escaladează nu sunt oameni ai muntelui ci doar persoane în căutare de afirmare, de publicitate ieftină”, spune Găvan.
„Dezastrul a avut loc a doua zi, după o seară de normală. Poate că a fost și o șansă faptul că a avut loc ziua și nu noaptea când numărul victimelor ar fi fost mult mai mare… Imaginațivă că stați în sacul de dormit, citiți, vă aflați de altfel în cel mai sigur loc de pe munte și brusc începe să se cutremure pământul de sub tine. A durat mult, circa 30 de secunde, și a fost atât de puternic încât mă așteptam să se creeze o crevasă în ghețar și să cad în hău cu tot cu cort. Știam ce va urma – dacă pe mare cutremurul duce la tsunami, pe munte el provoacă avalanșe”, spune alpinistul în timp ce rememorează firul evenimentelor.
„Așa că am ieșit imediat din cort să văd din ce direcția va veni avalanșa. Am văzut un zid alb care se apropia vertiginos (n.r. avalanșele depășesc ușor 100 km/h în primele secunde). M-am gândit la ce era mai rău. Am reușit să-mi iau ceva în picioare și m-am uitat după un loc să mă adăpostesc. Am văzut un bolovan de câțiva metri înălțime, dar în timp ce fugeam spre el m-am oprit deodată. Probabil nivelul adrenalinei s-a ridicat foarte mult, că am simțit timpul cu încetinitorul. Am avut timp să realizez că de fapt nu era corpul principal al avalanșei ci trena, ceea ce rămâne la final. Dacă avalanșa te zidește de viu, trena poate fi la fel de periculoasă prin miliardele de particule din aer pe care nu ai cum să le inhalezi și riști să mori sufocat. Am luat-o spre un cort de campanie pentru că în aer liber era riscant, dar după alte câteva secunde s-a liniștit totul. Ne-a surprins avalanșa deoarece a venit dinspre ultimul loc din care te așteptai, asta din cauza cutremurului.”
Găvan își amintește că a scăpat de avalanșa principală deoarece și-a montat cortul într-o zona situată mai sus în cadrul taberei de bază de pe Lhotse. Sute de tone de zăpadă au măturat corturile din zona centrală a taberei, în total 2 treimi din bază. Tragedia din zonele joase ale Nepalului era la fel de mare și pe crestele masivului Himalaya, doar că pe munte alpiniștii riscau să moară neajutorați.
„A început operațiunea de salvare, 24 de ore foarte intense. Până seară și cu cu alți alpiniști, printre care un polonez, nu am făcut decât să căutăm și să cărăm oameni spre un punct de ajutor, improvizat. Îmi amintesc de faptul că ne-am apropiat de o persoană la un moment dat, care se afla cu masca de aer pe față. Alături se putea vedea în zăpadă o siluetă înfășurată în pânza cortului. Pentru el nu am mai putut face nimic…Un alt episod a fost când am găsit un alpinist cu o parte din craniu lipsă. Nu credeam că e mort, dar situația sa era oricum una critică. Am sperat, în naivitatea mea, că îl putem salva, dar mi s-a spus că nu putem căra decât persoane cu șanse reale de supraviețuire – au fost situații când zece oameni am cărat timp de câteva ore, până la centru, două persoane. Sunt condiții speciale pe munte și e nevoie de mai mulți salvatori.”
Găvan spune că au avut noroc pentru faptul că din cele 15 elicoptere disponibile pe întreaga suprafață a Nepalului au sosit câteva și în taberele din Himalaya. „Erau evacuate la început doar cazurile grave. Dacă aveai o mână ruptă mergeai pe jos.”
Doctorul care „a spălat putina” și turiștii indiferenți
Alex Găvan nu poate ierta persoanele care nu au intervenit, deși pe munte se aflau la un moment dat câteva sute de oameni. Mulți dintre ei au fugit imediat după avalanșă, însă el pune acest lucru și pe seama faptului că probabil erau mai de grabă turiști, fără pregătire pentru astfel de situații.
„Ceea ce mi s-a părut cel mai șocant a fost faptul că mulți stăteau pe margine și făceau poze. Cunosc un caz concret al unui doctor, știu sigur despre cine a fost vorba. Imediat după avalanșă și-a luat șerpașul (n.r. ghid montan) și a spălat putina, a dispărut. Asta se întâmplă când mulți nu sunt oameni ai muntelui, ci doar aventurieri care caută să-și mai treacă în cont încă o cucerire. Everestul nu ar trebui privit ca un lucru pe care îl cucerește, este în primul rând ceva ce trebuie să meriți. Îl meriți prin pregătire, prin experiența acumulată. Mulți vin acolo cu șerpași, cu tot felul de ajutoare, poate că încalță pentru prima dată colțarii (n.r. accesoriu pentru bocanci care ajută la cățărarea pe ghețari). Prefer să nu urc decât să o fac într-un mod nesportiv. Să urci cu oxigen suplimentar e ca și cum te-ai dopa. Eu prefer să petrec perioadele necesare pentru aclimatizare.”
Până acum, românul a încercat de trei ori să escaladeze acest vârf, însă nu știe când se va mai întoarce. „Voi reveni atunci când mă voi reface. Unii au continuat escaladarea, însă mie mi se pare deplasat. Atunci când e momentul să urci, urci, dar când trebuie e cazul să faci altceva, lași escaladarea. Eu am preferat să ajut oamenii. De asta am inițiat și campania de strângere de fonduri.”
Alex Găvan spune că Nepalul a fost încă dinainte de dezastru o țară cu nevoi, în care corupția este mai mare ca în România, însă „oamenii de rând se bucură la lucruri simple și sunt foarte calzi”. În total circa 200 de persoane au fost evacuate de pe muntele pe care se afla și alpinistul român.
Primele rapoarte au indicat 16 morți, ca în total să se ajungă la 19 decese în tabăra în care s-a aflat în românul, ceea ce a rămas drept cea mai mare tragedie din istoria zonei. După cutremurul din 25 aprilie, Nepalul a continuat să fie zguduit de un al doilea seism, cu magnitudinea de 7,3 grade.
Citește aici despre campania de strângere de fonduri ”Bucurie pentru Nepal”.
