0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialZece la sută dintre firmele controlate de ANPC nu au respectat gramajele...

Zece la sută dintre firmele controlate de ANPC nu au respectat gramajele la pâine

Zece la sută dintre cei aproape 700 de distribuitori şi comercianţi controlaţi de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor nu au respectat gramajele la pâine, fiind găsite produse sub 300 de grame şi cu creşteri sub o sută de grame.

Începând din 15 septembrie, gramajul minim al pâinii este de 300 de grame, iar majorarea acestei cantităţi trebuie să se facă doar din o sută în o sută de grame, potrivit Ordinului nr.165/2011, informează Mediafax.

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat, în 15 şi 16 septembrie, 687 de firme din Bucureşti şi din toate judeţele, constatând că 70 de operatori din reţeaua de distribuţie şi comercializare nu respectau prevederile ordinului.

Astfel, în timpul verificărilor au fost găsite produse sub 300 de grame, dar şi cu creşteri sub o sută de grame, printre care franzelă albă de 450 de grame, pâine neagră de 200 de grame, pâine de 245 de grame, „franzelă extra” de 260 de grame, pâine albă de 210, 250, 200 sau 380 de grame, pâine albă „Farisan” de 270 de grame, pâine albă rotundă de 250 de grame, pâine albă franzelă de 360 de grame, pâine albă cu tărâţe de 530 de grame, franzelă albă de 450 de grame, pâine graham de 350 de grame, pâine neagră de 750 de grame, pâine de 850, 450 şi 550 de grame, pâine multicereal de 385 de grame, pâine albă vrac de 280 de grame şi baghete de 250 de grame.

De asemenea, inspectorii ANPC au găsit şi pâine cu creşterea cantităţii nete din 50 în 50 de grame sau diverse sortimente (franzelă, franzelă dublă, floare mică, ciabata, pâine cu făină graham, pâine dietetică, pâine ţărănească) care aveau între 260 şi 920 de grame.

Inspectorii au mai descoperit pâine provenită din Uniunea Europeană, în general din Germania, sub formă congelată şi care era coaptă în unităţi din România, cum ar fi „triunghi de pâine” de 750 de grame, „pâine Venezia neagră” de 320 de grame sau baghetă de 220 de grame.

Totodată, au fost constatate şi pierderi ale cantităţii nete în 24 ore mai mari decât cele impuse. Astfel, la pâine albă de 1.300 de grame, în urma cântăririi inspectorii au descoperit că prezenta o lipsă la cantitatea neta de 55-60 de grame, respectiv 4,2 – 4,6 la sută, deşi Ordinul 165/2011 prevede pentru pâinea mai mare de un kilogram, comercializată vrac, pierderi mai mici de 4 la sută. Şi pâinea semialbă de 700 de grame era prezentă cu cantităţi nete de 660, 665, 675, 670 şi 680 de grame, respectiv diferenţe în minus la cantitatea netă la unele exemplare de 40 de grame, reprezentând 5,7 la sută.

În unele cazuri, preţurile de vânzare pe unitatea de măsură şi per bucată nu erau afişate în mod vizibil.

„Vom verifica în perioadele următoare respectarea acestui ordin şi nu vom manifesta niciun fel de toleranţă în cazul în care vom găsi abateri, pentru că cei afectaţi de aceste nereguli sunt consumatorii şi, cu precădere, acele categorii vulnerabile de consumatori pentru care pâinea reprezintă alimentul de bază. În urma acţiunii a reieşit un nivel ridicat de conformare a pieţei pâinii la noile prevederi în domeniu, doar 10 la sută dintre cei verificaţi nu s-au aliniat la noile cerinţe”, a spus preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Cele mai citite

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...
Ultima oră
Pe aceeași temă