4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Zece dintre cele mai frumoase clădiri religioase

FOTO. Zece dintre cele mai frumoase clădiri religioase

Clădirile religioase pot fi spectaculoase din orice punct de vedere odată ce treci mai departe de aspectele religioase ale acestora. Clădirile au în general o arhitectură uluitoare care te poate lăsa fără cuvinte.

Basilica Sfântul Petru

Această frumoasă basilică a fost construită în secolul IV în interiorul Vaticanului. Clădirea originală a fost înlocuită în secolul 16 de structură existentă și în prezent. Aceasta a fost proiectată de către Gan Lorenzo Bernini, Carlo Maderno, Michelangelo și Donato Bramante și este un exemplu perfect e arhitectură renascentistă.

Masjid Al-Haram

Acesta este cel mai sfânt templu islamic și se află la Mecca în Arabia Saudită. Este, de asemenea, locul în care se află Kaaba despre care musulmanii cred că are amprenta lui Abraham. Construcția moscheei a început în 630 D.C, atunci când profetul Mohammed a câștigat un război și a început să guverneze locul bazându-se pe legile sale.

Templul Kashi VIshwanath

Acest templu hindus se află în orașul Varanasi din India. Conform credințelor hinduse, o persoană ar trebui să călătorească până la orașul sacru Varanasi cel puțin o dată în viață, iar aici este și locul în care cenușa celor morți este împrășitată în Gange.

Templul Mahabodhi

Aflat în Bihar India, acest templul este unul dintre cele mai sfinte temple budiste din lume. Se crede că Buddha a atins iluminarea sub copacul Bodhi de aici în 528 î.C. A fost construit în secolele cinci și șase și restaurat în 1880.

Sri Harmandir Sahib

Templul de Aur se află în orașul Amritsar, Punjab, India și este templul cel mai sfânt pentru Sikh. Acesta a fost construit în 1574 d.C și pătrează sculpturile sfinte Guru Granth Sahib.

Marea Sinagogă

Această sinagogă se află în Budapesta, Ungaria și are o arhitectură cu trăsături gotice și influențe maure. Interiorul sinagogii construite în 1854 este extrem de frumos și găzduiește o școală, un cimitir și un muzeu al Holocaustului.

Templul Lotus

Templul Baha’i se află în India și iese în evidență datorită designului său. Construit în 1986, acesta arată ca o floare de lotus. Templul este deschid pentru oameni de toate religiile, dar nu accespta predici și instrumente muzicale, char dacă muzică este permisă.

Templul lui Confucius

Acesta se află în Qufu, Chia, face parte din patrimoniul UNESCO și are multe caracteristice asemănătoare celor din Orașul Interzis.

Sri Digambar Jain Lal Mandir

Construit în Delhi în 1656, acest templu Jain are o arhitectură simplă, dar surprinzătoare. Este interzis accesul cu mâncare, îmbrăcăminte din piele și intrarea femeilor aflate la menstruație.

Pantheonul

Construit în 27 Î.C., Pantheonul este o clădire păgână care a fost luată de către Biserică atunci când creștinismul a început să înflorească la Roma. Totuși, în afara caracteristicilor creștine, Pantheonul și-a păstrat multe trăsături păgâne minunate.

Sursă foto: www.decodedstuff.com

Cele mai citite

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Vicecampioana României va concura în UEFA Women’s Europa Cup! O nouă oportunitate pentru fotbalul feminin

Federația Română de Fotbal a anunțat participarea vicecampioanei Superligii feminine în noua competiție europeană intercluburi, UEFA Women's Europa Cup, care va debuta în sezonul...

Costul cozonacului de Crăciun 2024: cifre furnizate de INS

Cozonacul, fie el preparat acasă sau cumpărat din magazin, rămâne un element central pe masa de Crăciun. În magazine, prețul acestui desert începe de...
Ultima oră
Pe aceeași temă