» Guvernul si FMI au convenit sa monitorizeze evolutia financiara a zece companii de stat, pentru a reduce scurgerea de bani de la buget. Datoriile lor catre stat aduna aproape doua miliarde euro, iar cele catre alte firme inca 12 miliarde. FMI a imprumutat Romania cu 13 miliarde de euro.
» Nici o tara nu a reusit sa rezolve total problema sugativelor de bani publici, precum caile ferate, minele sau centralele, spun specialistii. Un management eficient si restructurarea le-ar putea scoate la liman.
Cele zece companii de stat care vor fi monitorizate de FMI impreuna cu Guvernul sunt gauri negre, aflate fie in stare falimentara, fie in insolventa, catre care se scurg banii de la buget, prin subventii pentru stingerea datoriilor. Economia Romaniei ajunge astfel in acelasi stadiu ca inainte de aderarea la Uniunea Europeana, in 2007, cand Fondul intervenea pentru a ajuta statul roman sa-si gestioneze propria ograda. Monitorizarea de acum urmareste reducerea pierderilor de la buget prin fixarea unor tinte financiare pentru aceste companii, pe anul 2010, privind castigurile, impozitele si taxele. In acelasi timp, FMI va tine sub control netul de subventii acordate de stat pentru cele zece companii, care au datorii catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, cele de somaj si cele de sanatate de aproape doua miliarde euro.
In plus, sumele pe care doar trei din cele zece companii le datorau altor firme se ridicau, la sfarsitul anului 2008, la aproape 12 miliarde euro. Astfel, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale avea de acoperit datorii de 10,45 miliarde euro catre alte firme, conform datelor Ministerului Finantelor, citate de Mediafax. Metrorex avea datorii de 840 milioane euro, iar Electrocentrale Bucuresti de 500 milioane euro. Cele trei companii nu figureaza cu datorii directe la bugetul de stat si la cele de asigurari sociale, de somaj si de sanatate. In schimb, celelalte sapte de pe lista neagra a FMI sunt campioane la acest capitol. De exemplu, la sfarsitul lunii iunie, Compania Nationala a Huilei avea de platit 1,26 miliarde euro, iar Societatea Nationala Caile Ferate Romane (CFR) si trei dintre subsidiarele ei – Transport Calatori, Marfa si Electrificare, cumulau datorii de 580 milioane euro.
Specialistii nu vad solutii totale si rapide pentru readucerea pe linia de plutire a acestor zece companii de stat. Analistul economic Aurelian Dochia sustine ca "o iesire totala din aceasta situatie nu exista, dar un management mai bun ar putea schimba situatia la aceste companii. stim foarte bine ca au fost multe cazuri de risipa cu ambele maini". Mult mai pesimist, analistul economic Ilie serbanescu spune ca "nu se mai poate face nimic. In toata lumea, aceste companii traiesc pe banii statului si nu sunt rentabile. Ca sa fie, ar trebui sa practice niste preturi astronomice pentru populatie". Aurelian Dochia spune ca la companiile nerestructurate in mod real, precum CFR, "exista un excedent de personal. Chiar daca datul oamenilor afara nu este o masura populara pentru politicieni, ar trebui luata".
O alta problema este ca aceste companii "au o politica comerciala foarte putin activa, nu cauta clienti noi. In schimb, au stiut mereu sa faca presiuni asupra guvernelor, precum minerii, si au acumulat datorii care pana la urma au fost absorbite de stat", mai spune Dochia. Ilie serbanescu aminteste ca "nu poti face si protectie sociala, si economie de piata in acelasi timp.
A doua este neiertatoare. Ia sa tripleze pretul la caldura, ia sa faca 10 lei cartela de metrou, sa vedeti ce rentabile devin Termoelectrica sau Metrorex!". Cei doi economisti dau exemplul Marii Britanii, care a actionat dur impotriva sectorului minier nerentabil sau a privatizat caile ferate, insa ambele masuri nu s-au dovedit a fi rezolvarea tuturor problemelor. In Romania, nici macar atat nu s-ar putea face, crede Ilie serbanescu: "Margaret Thatcher le-a inchis gura minerilor si i-a lasat sa stea 18 luni in greva. Dar ea avea petrolul din Marea Nordului. Romania nu are nimic in spate. Iar la privatizari nu se baga nimeni unde este faliment, decat unde este de jecmanit".
» Cei 10 incapabili
CNADN 10,45 miliarde euro, datorii catre terti la sfarsitul anului 2008.
Metrorex 840 milioane de euro, datorii catre terti la sfarsitul anului 2008.
Electrocentrale Bucuresti 500 milioane euro, datorii catre terti la sfarsitul anului 2008.
CNH 1,26 miliarde euro, datorii la bugetul de stat si la cele de asigurari sociale.
CFR 343 milioane de euro, datorii la buget.
CFR Marfa 162 milioane de euro, datorii la buget.
CFR Electrificare 38 milioane de euro, datorii la buget.
CFR Transport Calatori 37,6 milioane de euro, datorii la buget.
Termoelectrica 20 milioane de euro, datorii la buget.
ANIF 6 milioane de euro, datorii la buget.