3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialZboruri directe către Canada, din iunie 2018

Zboruri directe către Canada, din iunie 2018

Compania aeriană Air Canada va opera, din luna iunie 2018, zboruri directe de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti către Montreal şi Toronto, a anunţat, vineri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) .

Decizia companiei nord-americane a fost luată în urma discuţiilor cu şefii CNAB, care au convins reprezentanţii Air Canada să opereze curse directe pe principalul aeroport al României.

Astfel, Air Canada va opera pe Aeroportul Henri Coandă, din iunie 2018, pe rutele Bucureşti – Toronto şi Bucureşti – Montreal, patru curse săptămânale dus-întors.

'Le urăm 'Bun venit' partenerilor noştri de la Air Canada şi ne bucurăm că au ales Aeroportul Henri Coandă Bucureşti drept cea mai nouă destinaţie. Air Canada este una dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume, iar includerea Bucureştiului pe lista destinaţiilor acestei companii aeriene este o dovadă de încredere în calitatea serviciilor pe care le oferim, precum şi o confirmare a faptului că Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti devine un centru relevant de interes pe harta aviaţiei internaţionale. Echipa CNAB este dedicată total pasagerilor şi companiilor aeriene şi am convingerea că acest parteneriat cu Air Canada este un început de bun augur pentru proiectele de anvergură pe care le-am pregătit', a declarat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu, citat în comunicatul CNAB remis AGERPRES.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează 47 de companii aeriene către 103 de destinaţii.

Compania Air Canada va opera zborurile directe pe Aeroportul Henri Coandă cu aeronave Boeing 767. Primele zboruri directe Air Canada spre/dinspre România sunt: Montreal – Bucureşti: 7 iunie, Bucureşti – Montreal: 8 iunie.
Toronto – Bucurelti: 9 iunie; Bucurelti – Toronto: 10 iunie.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Începând cu data de 1 mai 2017, românii care deţin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani pot călători fără vize, iar, de la 1 decembrie 2017, toţi cetăţenii români vor putea merge în Canada fără viză.

Cele mai citite

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...
Ultima oră
Pe aceeași temă