2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialZboruri anulate în Europa

Zboruri anulate în Europa

Circa 30 la sută din zboruri sunt anulate luni pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly.

Direcţia franceză a aviaţiei civile a cerut companiilor aeriene să-şi anuleze astăzi 30 la sută din zboruri pe aeroportul parizian Roissy, până la ora 19.00, ora României, şi pentru toată ziua pe cel din Orly, din cauza ninsorilor, relatează AFP, citat de Mediafax.

Pistele aeroportului Orly, situat la sud de Paris, s-au redeschis spre 7.00 GMT (9.00, ora României), după ce au fost închise dimineaţă devreme, din cauza „ninsorilor puternice”, potrivit unei surse aeroportuare.

La Roissy (nordul capitalei), unde 3.000 de persoane au fost nevoite să doarmă în aerogări după anularea a 40 la sută din zboruri duminică seara, pistele erau deschise şi „100 la sută operaţionale”, a declarat o altă sursă aeroportuară.

Totuşi, direcţia aviaţiei civile „recomandă pasagerilor să-şi contacteze companiile aeriene”.
Aeroportul Heathrow a fost închis noaptea trecută din cauza ninsorilor, dar oficialităţile spun că perturbările vor continua şi în următoarele zile. Un purtator de cuvânt spera că aeroportul Heathrow va fi operaţional astăzi, însă se vor mai înregistra întârzieri şi anulări în continuare, pe măsură ce zăpadă şi gheaţă vor fi îndepărtate, conform The Guardian.

Întârzierile au cauzat incidente pe aeropurtul din Frankfurt, unde s-au înregistrat conflicte între pasagerii supăraţi şi poliţie. Peste 540 de zboruri au fost anulate ieri la Frankfurt, al doilea mare aeroport al Europei, conform Financial Times.

În Olanda, câteva sute de persoane au petrecut noaptea în aeroportul Schiphol din Amsterdam unde traficul aerian a continuat să fie grav perturbată duminică, potrivit France 24.

În Belgia, aproximativ 1.500 de oameni nevoiţi să-şi petreacă o noapte pe aeroportul din Bruxelles, după ce până la 3.000 de pasageri dormiseră acolo şi în noaptea de sâmbătă.

Ninsoarea perturbă de sâmbătă funcţionarea majorităţii aeroporturilor europene, în special în Franţa, Belgia, în Germania şi Marea Britanie.

Pe aeroportul Otopeni au fost anulate astăzi zborurile de la Paris (CDG) – AFR 1888, Londra (LHR) – BAW886 şi de la Madrid (MAD) IBE 3802, care ar fi trebuit să sosească la Bucureşti între orele 14:15 şi 15:00.

Nu au decolat astăzi zborul AFR 1089 Bucureşti (OTP) – Paris (CDG), care ar fi trebuit să plece la ora 7:00, Bucureşti (OTP) – London(LHR) de la ora 8:30. De asemenea, au mai fost anulate zborurile către Paris, Londra şi Madrid care ar fi trebuit să plece la 15:25, 15:30 şi, respectiv, 15:50.

Conform siteului aeroportului Otopeni, vor mai fi anulate zborurile către Frankfurt(FRA), de la ora 18:05 şi Paris(CDG) de la 20:05.

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...
Ultima oră
Pe aceeași temă