4.8 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialWimbledon: Niculescu a răzbunat-o pe Halep. A făcut instrucție cu Cepelova!

Wimbledon: Niculescu a răzbunat-o pe Halep. A făcut instrucție cu Cepelova!

Monica Niculescu, 48 WTA, a eliminat-o pe Jana Cepelova, 106 WTA, cu scorul de 6-3, 6-3 și s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Wimbledon.

Niculescu, una dintre cele mai bune jucătoare ale tenisului pe iarbă din România, s-a impus în fața slovacei Jana Cepelova, după doar o oră și 12 minute. În runda următoare, Niculescu va întâlni câștigătoarea duelului dintre Svetlana Kuznețova, cap de serie 26 și Kristina Pliskova, sora mult mai cunoscutei jucătoare Karolina Pliskova.

Monica Niculescu ar fi trebuit să o întâlnească pe Simona Halep dacă numărul 3 mondial reușea, în primul tur, să o elimine pe Cepelova. Halep a fost eliminată de sportiva din Slovacia cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3. În aceste condiții, un meci al Simonei cu Niculescu ar fi fost unul foarte disputat.

Citește și Wimbledon: Simona Halep, eliminată de Cepelova. Coșmarul continuă, al doilea grand slam ratat

Monica Niculescu și Irina Begu sunt singurele românce care au ajuns în turul al treilea la Wimbledon. Begu va evolua prima în această rundă, urmând să o întâlnească pe Maria Șarapova, vineri.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă