Turneul de la Wimbledon va aduce, joi, la fileu, cinci românce, printre care și Simona Halep, care va evolua la dublu. Pe tabloul de simplu România va avea o singură reprezentantă.
Cea mai așteptată partidă a zilei, în care va evolua o româncă, este meciul pe care Monica Niculescu, 48 WTA, îl va susține împotriva jucătoarei care a scos-o din joc pe Simona Halep, Jana Cepelova, 106 WTA. Cele două vor lupta pentru un loc în turul al treilea.
Citește și Wimbledon: Monica Niculescu joacă, joi, cu Jana Cepelova. Halep așteaptă răzbunarea
Raluca Olaru și Cheng Liang (China) vor evolua, în primul tur la dublu, alături de perechea Belinda Bencic/Katerina Siniakova (Elveția/Cehia), pe terenul numărul 6, în cea de a doua partidă a zilei. Primul meci va începe la ora 13.30 (ora României).
Tot la dublu feminin, vor evolua Simona Halep și Elena Bogdan, care vor întâlni, în primul tur, perechea Flavia Pennetta/Su-Wei Hsieh (Italia/Taivan). Meciul va fi al treilea de pe terenul numărul 9, astfel că va începe în jurul orei 16.30. Halep își încearcă norocul și la dublu, după ce pe tabloul de simplu a suferit eliminarea turneului, direct în prima rundă.
Irina Begu și amica sa, care îi este și parteneră la dublu, Lara Arruabarrena, le vor întâlni, în primul tur, pe americancele Varvara Lepchenko/Christina McHale, partidă care va fi ultima de pe terenul numărul 14. Meciul va începe tot în jurul orei 16.30.
Citește și Wimbledon: Irina Begu, în turul al treilea. Urmează DUELUL carierei cu Șarapova!