27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialWikiLeaks: Airbus ar fi mituit Guvernul pentru a ajunge la Tarom

WikiLeaks: Airbus ar fi mituit Guvernul pentru a ajunge la Tarom

Potrivit telegramei Wikileaks publicată de cotidianul spaniol El Pais, Monte Frazier, reprezentantul regional al companiei aeriene Boeing i s-a plâns ambasadorului american de la Bucureşti, Nicholas Taubman, de faptul că Airbus ar fi vrut să intre pe firul Tarom printr-o manevră neloială.

Conform telegramei, reprezentanţii Boeing aveau informaţii potrivit cărora EADS (Compania Europeană pentru Aeronautică, Apărare şi Spaţiu), deţinătorul producătorului Airbus (principalul concurent Boeing) ar fi dorit să mituiască înalţi reprezentanţi guvernamentali pentru a fi favorizaţi în lupta pentru dotarea Tarom.

Potrivit informaţiilor EADS ar fi oferit unor reprezentanţi din guvernul de la Bucureşti 3 la sută din preţul oricărei achiziţii Tarom de la Airbus.

Frazier, se arată în document, a vizitat de mai multe ori Bucureştiul, având o relaţie bună cu reprezentanţi ai conducerii Tarom, pe care îi „simţea” favorabili achiziţiei de aparate Boeing 737, considerate de Boeing ideale pentru nevoile companiei româneşti.

Avioanele Boeing erau ideale pentru nevoile unei companii regionale precum Tarom, şi presupuneau costuri mai mici de întreţinere decât cele Airbus, se mai arată în telegramă.

Frazier susţinea în faţa ambasadorului SUA, că aceiaşi reprezentanţi Tarom aşteptau ocazia de a se întâlni cu oficiali Boeing în afara României, pentru a le putea prezenta informaţiile, neoficiale, că demnitari din Ministerul Transporturilor şi apropiaţi ai premierului au fost „ofertaţi” cu şpăgi pentru a forţa Tarom să cumpere avioane noi de la EADS.

Ambasadorul Nicholas Taubman încheie telegrama din 31 iulie 2008 cu un comentariu în care arată că SUA „va face lobby pentru Boeing pe lângă Guvernul României, la momentul potrivit, pentru a ne asigura că eventuala ofertă a Boeing este luată în considerare. Lăsând deoparte suspiciunile de mită, presiunea politică pe România de a alege o companie europeană este considerabilă. Faptul că Tarom are deja 4 aparate Boeing în flotă ar putea înclina balanţa în favoarea Airbus, pe considerentul că este rândul lor să facă o vânzare, în ciuda costurilor crescute în cazul unei flote mixte şi a dificultăţilor operaţionale pentru Tarom.”

Boeing este pregătit să facă cea mai convenabilă ofertă pentru Tarom, pentru a-şi asigura succesul încheierii contractului, mai sublinia Taubman.

Nu în ultimul rând, nota diplomatul american, ambasada plănuia să ajute Boeing să participe la o competiţie corectă şi transparentă. Totuşi, „faptul că Tarom este o companie deţinută exclusiv de stat implică politică în ceea ce ar trebui să fie o decizie strict de afaceri.”

Compania americană Boeing a reuşit să obţină contractul cu Tarom la sfârşitul anului 2008.

Cele mai citite

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...
Ultima oră
Pe aceeași temă