Ziua cartierului Cotroceni este sărbătorită sâmbătă, începând cu ora 10.00, în casa şi curtea Ota din cartierul central al Capitalei, unde vor avea loc diferite ateliere pentru adulţi şi copii, concerte şi proiecţii de film, informează Mediafax.
O expoziţie colectivă de fotografie, ce poartă titlul „Oameni şi Poveşti din Cotroceni”, va putea fi vizitată pe tot parcursul zilei, la fel şi cea de pictură a artistului Nicolae Comănescu, expusă la Galeria 26.
În plus, un târg cu obiecte lucrate manual va fi deschis până la ora 19.00, iar în jurul prânzului se vor desfăşura mai multe ateliere de creaţie pentru copii – pictură, explorare creativă, dar şi pentru adulţi – atelier motivaţional.
În aer liber, la orele prânzului, va avea loc un concert de muzică braziliană şi românească interbelică, cu Gabriela Costa & Alex Man, pentru ca seara să fie dedicată jazzului instrumental, interpretat de Alexandru Arcuş şi Adi Stoenescu.
Seara va fi încheiată cu proiecţia a două scurtmetraje documentare în aer liber – „Vibraţia”, de Germain Kanda, şi „Stremţ 89”, de Andra Puşcaş şi Dragoş Dulea.
Evenimentul Ziua cartierului Cotroceni, care se desfăşoară în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2015 şi face parte din proiectele selecţionate prin apelul public organizat de Filiala Bucureşti a Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), este organizat împreună cu Iniţiativa Comunitară InCotroceni – Oameni, idei, poveşti.