Ministerul Afacerilor Externe a emis, joi, o avertizare de călătorie în Indonezia, deși aeroporturile sunt închise de marți, din cauza unei erupții vulcanice.
Activitatea de pe aeroporturile Ngurah Rai International Airport, Denpasar şi Bali a fost afectată de cenuşa vulcanică a Muntelui Rinjani, relatează BBC News online, citat de Mediafax.Pentru a preveni riscurile generate de norul de cenuşă, 700 de zboruri au fost afectate, la fel şi transferarea unuia dintre cei mai căutaţi oameni de către Interpol, Rajendra Sadashiv Nikalje. Bărbatul, cunoscut în India şi sub numele de Chota Rajan sau „Micul Rajan”, a fost reţinut luna trecută, când zbura spre Bali din Sydney.
Compania aeriană Jetstar a anunţat că a anulat toate zborurile de joi din şi spre aeroportul Denpasar.
„Am fost sfătuiţi să închidem aeroportul Denpasar până mâine, întrucât norul de cenuşă provenind de la vulcanul Rinjani continuă să creeze condiţii nesigure pentru zborul în jurul insulei Bali”, a transmis compania de zbor.
Rămăşiţe de roci provenite de la Muntele Rinjani au fost aruncate pe o distanţă de 3.500 de metri în aer, a anunţat Agenţia Naţională pentru Atenuarea Efectelor Dezastrelor. Oraşele din apropiere au fost îmbrăcate în cenuşă, însă localnicii nu sunt în pericol, a spus purtătorul de cuvânt Sutopo Purwo Nugroho.
Cu toate acestea, MAE susține, în avertizarea emisă, că cenuşa vulcanică ”a acoperit cu un strat subţire regiunile din jur”, inclusiv Bali, Lombok şi East Java.
În Republica Indonezia, există un număr considerabil de vulcani activi, care pot erupe oricând.