Vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, iar cele minime, între 5 grade în estul Transilvaniei şi 16 grade pe litoral, conform Mediafax.
În cursul zilei de luni, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse în sudul şi centrul ţării şi local în celelalte regiuni. Izolat, cantităţile de apă vor mai depăşi 15…20 l/mp. La munte, la peste 1800 m, în special în nordul Carpaţilor Orientali, noaptea, precipitaţiile pot fi şi sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice şi la munte.
Valorile termice vor scădea semnificativ faţă de ziua anterioară, astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru sfârşitul lunii septembrie. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade.
În țară, marţi, valorile termice vor continua să scadă uşor, astfel încât vremea va fi rece pentru sfârşitul lunii septembrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 12 şi 18 grade, iar cele minime între 3 grade în depresiuni şi 14 grade pe litoral. Cerul va fi temporar noros. Va ploua local, în cursul zilei în regiunile vestice, sudice şi izolat în rest, iar noaptea mai ales în est şi sud-est.
La munte, la peste 1800 m, în special în nordul Carpaţilor Orientali, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare. Vântul va continua să prezinte intensificări temporare în regiunile estice şi la munte şi va sufla slab şi moderat în rest.