Varsta si timpul pana la pensie nu sunt singurele criterii pentru stabilirea unui portofoliu potrivit vremurilor de acum. Urmarind evolutia pietelor de capital din ultima perioada, vom observa cateva miscari structurale interesante, care ar putea sugera o regandire, daca nu chiar o restructurare a portofoliilor. In ce directie insa? Sa privim cateva indicii…
Dupa ce, recent, pietele de capital straine au avut un pullback important si apoi o revenire in forta, iata ca din cauza unor vesti slabe in domeniul de retail american ne confruntam din nou cu scaderi importante pe toate pietele, de aceasta data perdantele fiind bursele asiatice (pe 13 martie: 3,33%/427 puncte Nikkei; -4,78%/770,6 puncte BSE30; -4,79%/ 1121 puncte Hang Seng). Variatiile au fost pe masura unei aversiuni constante fata de risc.
Multi ar putea spune ca masura FED de a injecta 200 mld. dolari in piata ar fi de bun augur pentru ameliorarea in timp a situatiei economiei americane actuale si inlaturarea conditiilor unei stagnari sau recesiuni economice. Dar revenirea rapida a aversiunii investitorilor fata de risc ma duce cu gandul ca masura adoptata de FED nu este vazuta cu ochi buni, in ciuda faptului ca piata a avut rapid un rally de 417 puncte la indicele american Dow Jones, valoare care a mai fost atinsa in urma cu cinci ani. Concomitent, piata de marfuri cunoaste, de o buna perioada, cresteri importante, in special la doua marfuri, care ating maxim dupa maxim: petrol si aur, iar cei care au cumparat aceste marfuri in urma cu trei zile sunt acum pe castig. Asa ca aurul depaseste pragul psihologic de 1000$/uncie, iar petrolul trece voiniceste, la randul sau, pragul de 110$/baril si sunt semne ca aceste preturi nu se vor opri aici.
Pe de alta parte, sa ne amintim unul dintre sfaturile legendarului investitor Warren Buffet: "Sa fiti lacomi cand altii sunt speriati!" Probabil aici se referea in general la piata de actiuni, care tot scade fara a-si gasi echilibrul. Pe o asemenea piata oportunitatile investitorilor cresc deoarece multe actiuni devin puternic subevaluate, asa ca si aceasta perspectiva merita o privire mai atenta. Totusi, daca ar fi asa simplu, multa lume ar cumpara acum actiuni si apoi ar astepta trei – patru ani pentru a marca profitul. Dar oare stie cineva unde se vor opri sau unde isi vor gasi echilibrul pietele de capital bantuite de volatilitati destul de mari si care starnesc nu neaparat acumulari, ci mai mult panica in randul investitorilor?
Tentanta ar fi si o miza impotriva dolarului, care este tot mai slabit, atingand de aceasta data minime istorice comparativ cu euro si valori de acum 12 ani fata de yenul japonez (USD/euro la 0,604 si USD/JPY la 100,58). Pe baza indiciilor de mai sus s-ar putea structura cam 70% dintr-un portofoliu potrivit vremurilor de acum. Restul de 30% ar putea ramane sub forma de cash si nu il vom utiliza pe obligatiuni, fie ele si pe termen lung, urmarind mai mult participarea la un IPO de succes, care ar putea fi mai profitabila decat, de exemplu, cele de la STK si Contor)
M-am intrebat ce ar putea spune un broker autohton. Ar fi el interesat de o restructurare a portofoliului clientilor sai potrivit conditiilor actuale? Ma indoiesc. Daca se intampla asa, o varianta ar fi ca investitorii exersati sa caute singuri oportunitati oriunde in lume, pe piete diversificate pentru un portofoliu adecvat situatiei actuale si viitoare. Cei care adopta sistemul hold s-ar putea intalni cu o perioada mai lunga de scaderi pana la o revenire reala a pietei spot si ar putea rata unele oportunitati. Atentie insa: nu renuntati la analiza si nu pierdeti din vigilenta!
Am ales un grafic comparativ intre indicele BET si actiunea CMCM (COMCM Constanta), destul de controversata in ultima perioada, printre investitorii mai activi. Dupa o evolutie usor pozitiva contrara bursei, bazata pe hotararea AGEA din 17 ianuarie 2008 privind splitarea actiunii (2,5:0,1), majorarea de capital social (1.5:1) si acordarea de gratuite (6:1), pretul actiunii a inregistrat din 25 februarie o scadere continua de circa. 21,5%. Interesant este totusi ca sentinta de anulare s-a dat de tribunal pe 5 martie.
Pe fondul general al pietelor de capital, estimez ca pretul actiunii CMCM isi va continua directia actuala (confirmata si de semnalele MACD si RSI) pana la un prim prag de suport din zona 220 lei, care va fi strapuns relativ usor. Urmatorul suport mai solid va fi la 205 lei. Intervalul dintre cele doua praguri de suport ar putea fi considerat o zona buna de intoarcere a directiei actuale si un bun moment de intrare pe aceasta actiune pe termen mediu. Sper sa ma insel, insa, dupa ultimele evenimente, evolutia actiunii prezinta caracteristicile unei veritabile manipulari, care are o mai mica legatura cu cea general emotionala a bursei.