Romania are de-acum la dispozitie sume considerabile, de pana la 250 de milioane de euro, pentru modernizarea aparatului ei birocratic. In viziunea UE, 1% din fondurile structurale alocate noilor membri ar urma sa fie utilizate pentru eficientizarea statului.
O serie de indicii atesta insa ca in Romania transpunerea dezideratului prezinta, deocamdata, rezultate de o utilitate similara celei ridicarii unei noi Case a Poporului. Pagina de internet a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici sustine, increzatoare, ca institutia se afla in plin proces de formare a unei autoritati constituite din profesionisti – neutra din punct de vedere politic, orientata catre cetatean, apta a comunica in cadrul, cat si despre sistemul birocratic, dotata cu un real spirit de echipa.
Realitatea probeaza ca in spatele fatadei modernizarii s-au consolidat, de fapt, doar vechile structuri si tipare comportamentale. Moduri de abordare si de gandire pur comuniste au supravietuit aici in numar surprinzator de mare – vezi managementul bazat exclusiv pe respectarea stricta a regulilor de joc; solutionarea problemelor prin elaborarea altor si altor reglementari; promovarea salariatilor preponderent pe criteriul abilitatii acestora de a descurca itele labirintului legislativ, necum in baza altor aptitudini. In asemenea conditii, nu mira pe nimeni ca tinerii oficiali sau functionari specializati in Occident sunt tratati ca niste indivizi subversivi, ale caror idei despre teamwork, delegare de activitati, consultare, respectiv abordare multidisciplinara a problemelor sunt considerate de-a dreptul amenintatoare, demne de ignorat. Efortul cladirii unui aparat birocratic neostil performantei si culturii conlucrarii va fi unul cu adevarat titanic, iar rolul conducerii politice va fi, neindoielnic, crucial. Vasile Blaga nu pare lipsit de calitati, dar in prezent da semne de neajutorare. Ministerul Administratiei si Internelor, aflat in subordinea sa, este supradimensionat, iar un sprijin guvernamental efectiv in vederea reformarii colosului lipseste cu desavarsire. Eternul razboi din coalitie se poarta, in schimb, si in transeele serviciilor publice, dat fiind ca variile grupuri de interese se ingrijesc, desigur, din timp pentru a dispune de sustinatori in randurile noilor autoritati insarcinate cu monitorizarea fondurilor structurale. Astfel, batalia pentru ca procesul de recrutare a personalului sa decurga transparent si strict in baza capacitatilor, nicidecum insa a „pilelor” celor selectati, se contureaza a fi una de anvergura.
In Polonia, bunaoara, au loc ample dezbateri dedicate intensificarii sprijinului acordat functionarilor insarcinati cu administrarea fondurilor structurale. In Romania, problema unei asemenea dezbateri nici nu s-a pus, la fel de ignorate ramanand si restul binecunoscutelor probleme.
Acum ca se afla in subordinea directa a Bruxellesului, comisarul Leonard Orban a admis recent ca Romania nu dispune inca de o solida strategie postaderare. In mod ironic, franchetea sa a venit in sprijinul afirmatiei lui Calin Popescu Tariceanu potrivit careia aderarea Romaniei la UE este comparabila cu Marea Unire din 1918. Ce-i drept, Romania beneficiase atunci de pe urma unor evenimente aflate dincolo de controlul ei – anume infrangerea a doua imperii, cel German si cel Austro-Ungar -, iar mai nou, istoria recenta consemna deschiderea portilor europene in urma implicarii decisive a Occidentului in Balcani, survenita pe fondul razboiului din Kosovo. Dar in 1920 visul unei „Romanii Mari” era spulberat o data cu refuzul Bucurestiului de a trece la modernizarea statului, respectiv de a stabili unele legaturi de parteneriat cu noile teritorii in baza exemplului statutat prin propria relansare.
Argumentul poate fi invocat acum in favoarea pertinentei comparatiei, de altfel bombastice, a premierului. Romania prezentului pare determinata a avansa o elita administrativa compusa preponderent din specialisti in legislatie, pe cand tehnocratii, adevaratii experti in materie de dezvoltare a unei tari, raman ignorati. In astfel de conditii, sumele cheltuite se vor dovedi la fel de imense si de inutile precum banii aruncati odinioara pe Casa Poporului. Doar consecintele directe asupra viitorului Romaniei vor fi cu totul altele – considerabil mai grave.
