7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialVranjkovici nu va juca la Dinamo

Vranjkovici nu va juca la Dinamo

Dinamo a inceput campania de transferuri in forta. S-a despartit cu surle si trambite de Ganea, anuntand in acelasi fel achizitionarea lui Vranjkovici, Balace si Homei. Dintre cei trei, in curtea „cainilor” au mai ramas doar doi, pentru ca transferul bosniacului a picat, desi acesta se intelesese cu oficialii alb-rosilor sa semneze un contract valabil pe cinci ani.
Conducatorii din Stefan cel Mare reusesc sa puncteze cu mai mare usurinta la capitolul esecuri decat reusite la transferuri. L-au pierdut pe Ganea, au fost foarte aproape de a-l pierde si pe Catalin Muntean. In schimb, i-au achizitionat pe Sergiu Homei (Matav Sopron) si Balace (Poli Timisoara), cu toate ca Mircea Rednic l-ar fi dorit pe Emeghara in locul lui „Nedved din Banat”.
Un nou esec este legat de transferul bosniacului Vojislav Vranjkovici. Acesta trebuia sa ajunga in „Groapa” in schimbul a 250.000 de euro, la care se adaugau inca trei jucatori: Pacurar, Iordache si Dedu. Primele probleme au aparut la negocierea salariului jucatorului. In cele din urma, s-a ajuns la o intelegere joi seara, insa o clauza din protocolul transferului nu se putea realiza: Pacurar nu s-a prezentat la discutiile pentru trecerea la Pandurii. „Nu noi trebuia sa-l convingem pe Pacurar sa vina la negocieri, ci Dinamo. Realizarea transferului lui Vranjkovici era conditionata de realizarea celorlalte intelegeri, la care cluburile au convenit. Nerespectarea uneia dintre ele ducea obligatoriu la anularea acestei tranzactii. Noi, pana joi la ora 12.00, trebuia sa-l convingem pe Vranjkovici sa ajunga la clubul Dinamo, iar Pacurar sa ajunga la noi. Noi ne-am indeplinit obligatia. Dinamovistii nu si-au indeplinit-o si aveau doua optiuni: ori ne achitau o suma de bani (n.r. – 260.000 de euro), ori transferul pica. N-am primit niciun raspuns si, nefiind constransi financiar, am incheiat orice fel de negocieri”, a explicat Marin Condescu.

Badea: „Nu mai este o prioritate pentru noi”

Nerealizarea transferului a fost confirmata si de presedintele Consiliului de Administratie al FC Dinamo, Nicolae Badea, acesta precizand ca achizitionarea lui Vranjkovici nu mai este o prioritate. „Negocierile dintre Dinamo si Pandurii Targu Jiu sunt mai degraba esuate decat finalizate. Schimbarile majore si nerezonabile solicitate ulterior semnarii de catre Dinamo a documentelor de transfer nu pot fi acceptate de catre clubul nostru. In cadrul intrevederii de ieri am dovedit flexibilitate in cresterea drepturilor financiare in functie de randamentul sportivului si fara sa generam exceptii de la regulile valabile pentru intregul lot de jucatori. Ca urmare, Vojslav Vranjkovici nu mai este pentru moment o prioritate pentru Dinamo”, a precizat Nicolae Badea.

Motivele nerealizarii transferului

Tranzactia a picat ieri-dimineata, dupa ce Condescu i-a propus lui Pacurar un contract de 20.000 de euro pe an, jumatate din cat are acum la Gloria Bistrita. Cum jucatorul a refuzat, seful minerilor i-a cerut lui Nicolae Badea inca 260.000 de euro. In prima faza Condescu solicitase, pentru a-i da drumul lui Vranjkovici, 300.000 de euro si Dinamo sa renunte la cei 70.000 de euro pe care trebuia sa-i mai incaseze pentru transferul lui Vatavu la Pandurii.

Rapid a trecut la negocieri!

Vranjkovici nu a ramas mult timp „pe bara”! Ieri, dupa pranz, jucatorul a intrat la negocieri cu Rapid. Din cate se pare, giulestenii sunt dispusi sa satisfaca pretentiile salariale ale jucatorului si trebuie sa se mai inteleaga cu cei de la Pandurii. Ca si Dinamo, Rapid ofera o suma de bani, plus jucatori la schimb, fiind vorba, din cate se pare, de o lista pe care se afla Vali Negru, Ionut Stancu sau Vasilache.

Cele mai citite

Pariul lui Musk pe realegerea lui Trump, posibil cea mai de succes poziționare politică din istoria pieței de capital a SUA. Evoluția Tesla, un...

Acțiunile Tesla pot fi văzute și ca un simbol accesibil și cuantificabil al pariului îndrăzneț și câștigător al lui Elon Musk în favoarea realegerii...

Medalia de argint a Tatyanei Tomashova, retrasă oficial! Decizia AIU privind „cea mai murdară cursă din istorie”

Atleta rusă Tatyana Tomashova a fost deposedată oficial de medalia de argint câștigată în proba de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice din 2012...

Grupul FutureLife își extinde rețeaua din România prin achiziția clinicii Gynatal din Timișoara

Praga/Timișoara, 19 noiembrie 2024 – FutureLife, furnizor de top la nivel paneuropean de servicii de fertilizare in vitro (FIV) și genetică, care realizează anual...
Ultima oră
Pe aceeași temă