» Pe 21 ianuarie, la Centrul National al Dansului, coregraful Florin Flueras si-a lansat candidatura la presedintia Romaniei, in prezenta staff-ului de campanie.
» Staff-ul include doar artisti: Ion Dumitrescu (sef campanie, purtator de cuvant, consilier de imagine), Manuel Pelmus (consilier pe probleme morale, etica sociala, consilier de imagine), stefan Tiron (ideolog, sef propaganda, consilier de imagine), Paul Dunca (relatii cu publicul, consilier de imagine), Iuliana Stoianescu (prima doamna), Maria Guta (asistent PR).
» Lansarea candidaturii face parte din proiectul "Saptamana grea", iar sloganul campaniei este "Traim spectaculos". In viziunea candidatului la presedintie, limbajul politic are nevoie de o noua ideologie performativa.
Interviu cu Ion Dumitrescu, performer, coregraf si sef de campanie al candidatului la presedintie Florin Flueras
» Cum ati gandit programul din "Saptamana grea"?
— La baza "Saptamanii grele" sta "Trilogia Postspectacol". Un proiect care incearca sa interogheze spectacolul si aparatul spectacular, sa abordeze critic problema perceptiei asupra informatiei in noua lume definitiv mediatizata. Sa expuna implicatiile politice ale reprezentarii. In afara chestiunilor logistice si tehnice de organizare si programare, "Saptamana grea" vrea sa prezinte transformarile aduse de "social media", sa propuna solutii la tendinta de reglementare a artei, sa negocieze cu utopiile ideologice, imaginarul politic si spectacolele pe care acesta le produce. "Saptamana grea" a adunat material spectaculos din jurul scenei si l-a adus pe scena CNDB, isi doreste sa teoretizeze si sa deconstruiasca ludic si urgent orice context, sa dezbata tipuri de propaganda cotidiana si sa instaureze postspectacolul ca sfarsitul unei epoci si inceputul alteia.
Azi ne controlam in intimitate mijloacele de comunicare in masa, putem sa ne producem spectacolul, sa jucam in el si sa-l distribuim.
» Una dintre afirmatiile din manifestul vostru accentueaza nevoia unei revolutionari a programelor politice si artistice: "Vine o vreme cand trebuie sa trecem la actiuni serioase, sa fim incisivi, radicali, revolutionari, grei". Cum va legitimati radicalitatea?
— Timpul metaforei a trecut, pentru ca suntem in ea, locuim in metafora, in imagine. Suntem sufocati de suprarealism, de hiperrealism. Ce revolutie mai e posibila? Azi, sistemul politic si cel economic ne permit sa fim creativi, sa fim frumosi, sanatosi, atleti, filantropi, bio si eco (cat mai mult verde), ne incurajeaza, ne impun chiar un etalon sau cateva modele de viata deja cliseizate de fabricile Hollywood.
Notiunea de radicalitate ma intereseaza si in masura in care, pe Facebook, "Saptamana grea" sta in rand cu celelalte (daca nu platesti spatiu publicitar) evenimente, petreceri, lansari, cauze si petitii de semnat sau de raspandit, grupuri cu constiinta etica, comentarii si literatura din status-uri. Ce postezi azi pana maine e inghitit de o suta de alte "evenimente" care sunt la fel de urgente, necesare, interesante si apetisante. "Reminder", asta e cuvantul de baza, de parca am suferi constant de amnezii temporare. asta e ritmul impus de Twitter si restul platformelor online, accelerat. Fiind invadati de un volum de informatie intr-o halucinanta expansiune, trebuie sa-ti dezvolti un aparat critic foarte complex si sensibil la "update".
Cum mai devii radical sau cum identifici un gest radical? Blazarea provine si din senzatia de omniscienta pe care o da internetul, dar si din adormirea in fata media traditionale.
» Mizati pe o combinatorica a puterii extrem de incitanta. Puterea politica – asa cum o structurati voi in lansarea candidaturii performerului Florin Flueras – si puterea reprezentarii din performance, din spectacol. Se completeaza aceste tipologii ale puterii? E discursul politic o forma de spectacol manipulat si manipulant? Cum poate limbajul performance-ului sa il submineze?
— Discursul politic este o forma de spectacol care manipuleaza. Caci asta ar fi si descrierea gesturilor politice in general. De aici si apropierea de teatru, de performance. Exista in spatele cuvintelor un interes secundar (cel putin unul). Politicienii nu livreaza un discurs onest, care reflecta opiniile si dorintele lor individuale ("what you see is not what you get"). Ne confruntam cu o regie a politicului, cu un joc al politicianului, cu o dramaturgie a reprezentarii politice.
Daca facem analogia cu propozitiile performative postulate in lingvistica, vedem ca, atunci cand un om politic declara ca "doreste o Romanie mai buna", el produce (pe langa absurdul inerent), in afara textului, alte subpropozitii precum: "Cred in putere. Cred in sistemul politic ierarhic autoritar. Sustin ratiunea de stat". Mesajul acesta este spus de la o anumita tribuna, facut intr-un anumit sistem, influentat de un anumit context. Nu mai poti desparti actul politic de cel spectacular si economic. Nu exista politician care sa demaste mecanismele si tehnica pe care le foloseste in acapararea atentiei publice. Propaganda ramane in umbra.
Daca politicienii sunt constienti de scena pe care se afla, spectatorii (societatea) nu sunt constienti ca se afla tintuiti in scaune.
Pentru noi, metoda de subminare preferata e analiza mijloacelor de reprezentare a politicului in public; de exemplu, candidatul la presedintie Florin Flueras, in timp ce va livra discursul ce contine ideile sale politice, va explica si cum functioneaza acest sistem de manipulare si va declara de la inceput latura performativa inevitabila pe care o au genul asta de manifestari politice. Granita dintre spatiul protejat, cel al conventiei artistice, si spatiul realitatii devine neclara, cele doua teritorii intra in frictiune.
Nu mai e suficient doar sa teoretizezi critic, trebuie sa testezi si performativ realitatea, sa te inserezi in locul de unde provine politica actuala. Sa intri in masinarie cu scopul de a o cerceta, dar poate si de a o debloca. Esecul in acest demers e la fel de interesant ca, bineinteles, succesul. De data asta, succesul "lucrarii" ar fi chiar strangerea a 200.000 de semnaturi si aparitia in dezbaterile publice.
» Crezi ca spectacularizarea televiziunii are influente asupra reprezentarii din spatiul performance-ului? Ajungem sa concepem si sa percepem un spectacol TV ca pe un performance si un performance ca pe un show in care infrastructura TV produce mutatii?
— Noi am dezvoltat deja in timp o practica de a pirata contexte care ar putea sustine un spectacol. Ne piratam ("to hack") chiar propriul spectacol, chestionam intai ce se intampla efectiv in scena, in ce context sunt plasate interventia, actiunea. Actualitate, prezent, deschidere spre exterior, iesirea din conventia teatrala ca premisa sine qua non. In drumul spre postspectacol, alti termeni si alte strategii apar, intr-o lume in care totul poate fi considerat spectacol incercam sa dezvoltam o alta logica de concepere a "lucrarii de arta" si de a lucra cu arta in general. Aparitia noastra la OTV doar legitimeaza ceea ce se intampla oricum, noi ii conferim statut de arta printr-o operatiune inversa cu cea a pisoarului lui Duchamp. Ne ducem noi in context, in realitate. Vrem sa cream tensiune prin juxtapunere.
