Vorbele l-au trădat încă de la începuturile noului regim pe dl Ion Iliescu, mai recent şi pe Victor Ponta, când cu… „e mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu”. A păţit-o, nu de mult, şi şeful poliţiei de la Piatra Neamţ. Parcă-l aud cum se mira că Mararu, cel ucis acum câteva zile într-o răfuială specifică, e numit de toată lumea interlop. „De ce interlop? Că dă bani la oameni?” E drept, după o pauză, nu cred că de gândire, asta apare la inşii mai evoluaţi, a adăugat că-i dă cu camătă. Şi, suprem argument, „multă lume dă bani cu camătă”. Chiar şi procurori! Deci dl şef al Poliţiei ştie că există procurori care dau bani cu camătă şi nu are altă reacţie. Asta cu multă lume dă bani cu camătă mi-a reamintit declaraţia altui penalizabil că în România fiecare familie are un dosar penal. Două minţi din aceeaşi făină. Cocă. Sau, altfel zis, asta e făina care se macină la moara românească în zilele noastre. Întorcându-ne la poliţistul de la Neamţ, acesta a trădat, cu mirarea sa, mai mult decât trădează însăşi vecinătatea vilei personale cu aceea a interlopului, scuzaţi, dom’le poliţist.
Zilele acestea se dezbate în ţara noastră subiectul Schengen. Unii nici nu vor să audă de argumentul corupţiei, ridicat de Franţa sau Germania. E limpede că UE nu se poate baza pe graniţa unei ţări unde un poliţist de grad mărişor nu vede de ce ar fi interlop un cămătar, unde la nunţile cămătarilor şi ale altor bandiţi organizaţi sunt invitaţi parlamentari, miniştri, lume considerată de presa de azi bună. Că vorbele îi trădează şi pe ziariştii care trec în dreptul acestor hoţi de drumul mare expresia, folosită altădată, „lumea bună”. Şi atunci nu mai trebuie să ne mirăm nici că modelele multor tineri de azi fac parte chiar din această zonă tulbure şi necinstită din start.
Nu-i vorbă, nici cel care a vrut să-l pedepsească exemplar pe poliţistul nemţean, chestorul Fătuloiu, nu pare mai breaz, din moment ce este implicat într-o tentativă, şi asta chiar tulbure de tot, de mituire. Ca-n atâtea alte familii, şi aici există o rudă apropiată, în cazul nostru un fiu, care are o afacere, aşa, ca din întâmplare. Lanţul slăbiciunilor despre care scria Caragiale era o glumiţă copilărească faţă de ditamai lănţoaiele din care se ţese lumea afacerilor, dar şi cea politică din România zilelor noastre. Vorba veche despre cusutul cu aţă albă rămâne şi ea o glumă, căci totul pare cusut, dacă pot să spun aşa, cu odgoane din acelea pe care actualul preşedinte le va fi avut pe vapoarele pe care le-a comandat ani în şir. Deci i-ar fi relativ uşor să le recunoască şi să le denunţe, ceea ce şi face din când în când. Numai că preferabil ar fi să fie descoperite toate reţelele, indiferent de ce parte sunt. Dar, când auzi că un domn cu dosar penal deschis şi încă nesoluţionat are şanse la preşedinţia partidului de guvernământ, atunci te lasă şi speranţele că vei trăi vreodată într-o lume corectă, atentă la legi mai mult decât la apartenenţa de partid.
Şi dacă tot am ajuns la partide, ce de vorbe de clacă s-au mai auzit şi la alegerile pentru preşedinţia filialei PDL Bucureşti! Ce monocandidaturi la preşedinţie şi la vicepreşedinţii sau prim-vicepreşedinţii! Singur dl Cristian Preda a vorbit ca şi cum ar şi gândi. Adică ar gândi la altceva decât cum să se pună bine cu aleasa, în vederea unor paşi politici. Nu-i prevăd un viitor de aur dlui Cristian Preda în acest partid. Şi, la urma urmei, în orice alt partid, căci mai nicăieri nu se tolerează spusul pe şleau al adevărului. Iar pe dl Cristian Preda l-au trădat vorbele, că nu este un simplu fripturist de partid şi de stat. Încet-încet, vorbele trădează vechile reflexe de la alegerile de partid unic, lăudarea fără măsură a celor ce par tari sau chiar şi sunt. Tari în partid, fireşte, nu în realitate şi, mai ales, nu în gândire. Şi-apoi limba de lemn practicată cu atâta dezinvoltură de însăşi aleasa Bucureştiului pedelist, ea ce cusur are? Nu e şi ea o moştenire temeinică a „iepocii de aur”?
Bieţii oameni, alde poliţistul nemţean, alde nu ştiu câte feţe simandicoase de la partid, ei aruncă vorbele în disperare, fără să se gândească (e şi greu) că prin ţesătura lor precară transpare puţinătatea ideilor şi dorinţa, fierbinte şi unică, de parvenire, întâi în partid şi pe urmă mai departe, la primărie, la preşedinţie şi oriunde, numai să fie sus, deasupra legilor, conform normei stabilite încă demult, de regimul pe care se laudă cu toţii că l-au înlăturat ca să pună în locul lui democraţia. Aşa cum am observat şi altădată, dl Ion Iliescu poate fi mulţumit, profeţia sa din 1990, despre democraţia originală pe care o s-o croim aici, în România, s-a împlinit. E drept, nu l-au lăsat pe domnia sa însuşi să o implementeze. Oricum ar fi însă, condiţiile au fost create sub regimul său, sub bagheta sa de protector al necinstiţilor, aşa sărac şi cinstit cum zicea că e.
Vorbele, doamnelor şi domnilor, îi trădează ele şi pe unii mai abili decât aceşti simpli vânători de averi cu orice preţ. Lipsa de scrupule a majorităţii celor strecuraţi în politică se vede prin vorbele lor de lemn, în ciuda faptului că ei îşi închipuie că, dimpotrivă, scopul real este ascuns. Drum bun spre spaţiul Schengen, domnilor poliţişti corupţi, politicieni fără scrupule, moguli pe măsură, ce mai, lume bună! Bună de trimis direct la tribunal şi de acolo mai departe.
