Unii dintre noi isi amintesc ca, dupa incheierea alegerilor din 2004 (ca, de altminteri, dupa fiecare scrutin electoral), mai toata lumea a fost de acord ca reglementarile existente privind mecanismul votarii sunt extrem de vagi si facute parca special pentru a favoriza tot felul de fraude. E suficient sa ne amintim ca Pro-Democratia a probat (adica, a adus dovezi palpabile) existenta a sute de persoane care au votat dublu, intr-un singur judet. Personal, am produs argumente statistice in favoarea ipotezei ca „turismul electoral” poate influenta decisiv rezultatul alegerilor.
Ar mai fi de spus ca actuala practica face imposibila determinarea totalului persoanelor cu drept de vot: daca eu sunt inregistrat pe lista unei sectii de votare, dar votez pe „lista speciala” in alta sectie, sunt insumat la totalul electoratului din sectia in care am votat, fara sa fiu scazut din cel in care eram initial inregistrat. Acest lucru face ca, atunci cand legea pretinde o proportie minima de participare pentru validarea scrutinului, acesta sa poata fi, teoretic, contestat pe baza constatarii de mai sus.
Pentru ca asemenea lucruri sa nu se repete, noii alesi au promis acum doi ani ca in scurt timp vor elabora si supune dezbaterii publice un nou Cod Electoral. Acesta ar trebui sa revada atat sistemul electoral (ramanem la cel proportional sau adoptam un altul), cat si mecanismul de control al modului de exercitare a dreptului de vot. In ce priveste prima parte, referitoare la sistemul electoral, este in primul rand vorba de o decizie politica, pentru ca modificarile din aceasta zona ar avea desigur grupari castigatoare si perdante. Cealalta parte (mecanismul exercitarii votului) este mai degraba tehnica si presupune doar o munca laborioasa si o dezbatere aplicata. Din pacate, orice rezolvare judicioasa presupune timp, caci ar trebui insotita de modificari de logistica, bugetari etc. (sa ne amintim cat timp s-a irosit inaintea alegerilor din 2000 pentru eliberarea cartilor de alegatori), proces cu totul inutil daca nu se incheie inaintea alegerilor. Asta, daca ne dorim sa avem o lege stabila, pe care sa nu mai fie nevoie sa o schimbam in preajma fiecarui scrutin. Altfel se vor incropi niste reglementari buimace in ajunul alegerilor, pe care nimeni nu le va pricepe si care mai mult vor incurca lucrurile.
Pentru cei mai putin informati, trebuie spus ca suntem dotati cu o Autoritate Electorala Permanenta condusa de un presedinte (platit cu 5240 lei brut, la care se adauga indemnizatia de conducere, sporuri etc.). Ea are ca principala atributie pe aceea de a elabora „studii si propuneri vizand imbunatatirea sistemului electoral, pe care le da publicitatii si le prezinta autoritatilor publice, partidelor politice, precum si organizatiilor neguvernamentale interesate”. Din pacate, acest organism nu s-a evidentiat decat prin cateva scandaluri legate de administrarea fondurilor (nu-s putine, 5,25 milioane de lei noi pentru anul in curs). Din raportul de activitate pe anul 2005 aflam ca a facut si lucruri importante, cum ar fi „studii de caz privind posibilitatea utilizarii hartiei albe de calitate si densitate superioara, si a unui sortiment adecvat de tus” (p. 21) Ð asta e ce am gasit pe site-ul institutiei, cautand zadarnic rezultate ale ultimelor alegeri. Dar un proiect de lege asupra celor de mai sus nu a supus dezbaterii publice.
Toate aceste ganduri imi sunt prilejuite de evolutii recente care par a se indrepta tot mai abrupt spre alegeri anticipate. Pe care guvernantii surprinsi de eveniment le vor organiza in haosul obisnuit, iar observatorii vor constata (iar) ca procesul a fost, in general, corect. De regula, „micile imperfectiuni” ale legii electorale permit marunte (dar uneori esentiale) furtisaguri, indeobste favorabile celor din sfera puterii. Nu-i de mirare ca, odata ajuns la guvernare, niciun partid nu se extenueaza in indreptarea imperfectiunilor.
Sper sa nu am dreptate.
Mircea Kivu, sociolog
