3.5 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialVodafone da tonul pentru scaderea tarifelor in roaming

Vodafone da tonul pentru scaderea tarifelor in roaming

Respectand decizia Comisiei Europene conform careia operatorii de telefonie mobila trebuie sa respecte un prag maxim al tarifelor la roaming, Vodafone Romania a anuntat noua politica tarifara pentru clientii sai care calatoresc in statele UE.

Incepand cu data de 29 august Vodafone Romania va aplica noi tarife pentru cei care utilizeaza telefonul atunci cand sunt in strainatate pentru a suna catre o destinatie a Uniunii Europene, respectand pragurile impuse de Comisia Europeana. O data cu aceasta, compania va practica un tarif unic, renuntand la tarife speciale in cazul utilizarii unor retele straine "preferate", dar numai in cazul statelor membre. Astfel, tariful unic pentru apeluri efectuate catre numere "europene" este de 0,65 USD/minut (echivalentul a 0,48 euro/minut), iar pentru apelurile primite atunci cand utilizatorul se afla in spatiul Uniunii tariful unic este de 0,32 USD/minut (echivalentul a 0,24 euro/minut), la aceste tarife urmand a fi adaugata TVA. O alta noutate o reprezinta faptul ca aceste preturi sunt valabile atat pentru utilizatorii de cartele, cat si pentru abonati, renuntandu-se la orice diferentiere a tarifelor.
In cazul celorlati operatori romani noile tarife nu au fost inca anuntate, Orange, Cosmote si Zapp urmand a se alinia noilor reglementari pana la data specificata de lege. Pragurile tarifare vor fi mentinute timp de trei ani, timp in care se va face o analiza foarte atenta a pietei, CE urmand a decide daca le va pastra la nivelul stabilit in acest an sau nu. Dorin Odiatiu, Head of Wholesale, International&Regulatory Affairs la Orange Romania este de parere ca reglementarea UE se doreste a fi un remediu pentru "tarifarea excesiva" a serviciului de roaming. "Credem ca pe parcursul perioadei de 3 ani acest remediu isi va atinge scopul si ar fi de dorit ca reglementarea sa fie eliminata", a spus Odiatiu. El considera ca in urma eliminarii ulterioare a acestei "limite tarifare" nu se vor produce cresteri ale tarifelor, pentru ca piata ar reactiona negativ si s-ar inregistra o scadere in utilizarea serviciului de roaming.
Operatorul Vodafone Romania este printre primii din statele membre care au anuntat scaderea tarifelor, fiind precedat de EPlus (Germania) si O2 (Marea Britanie). Clientii EPlus vor beneficia de 0,28 euro/minut pentru apelurile primite si 0,58 euro/minut pentru toate apelurile initiate spre destinatii din uniune. Scazand TVA din aceste tarife, pretul pe minut va scadea sub pragul impus de reglementarile CE. In Marea Britanie, tara cu cele mai mari taxe pentru apelurile initiate sau primite in roaming, operatorul O2 a fost primul care a anuntat alinierea tarifelor. In schimbul unei taxe lunare de 10 lire sterline (aproximativ 15 euro), clientii vor beneficia de extraoptiunea "My Europe Extra", care ofera gratuitate pentru apeluri primite, in limita a 1000 de minute lunar, si un tarif de 0,25 lire/minut (0,37 euro).
ITALIA
» Tarife exorbitante

Cele mai mari tarife pentru
apelurile primite sau efectuate in roaming le au operatorii mobili din Italia. Cand se afla in Europa, un utilizator plateste pentru a suna acasa 1 euro/minut sau
2 euro/minut daca apeleaza o alta destinatie europeana. Toate apelurile primite sunt tarifate cu 1 euro/minut. Ultima marire a acestor tarife s-a facut anul trecut, cand majoritatea operatorilor
au crescut pretul cu aproximativ 100%. La acest capitol Italia este urmata de Marea Britanie,
Austria si Slovenia.

Cele mai citite

Antony Blinken spune că Ucraina trebuie să atragă tineri în armata sa pentru a putea face față invaziei Rusiei

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Ucraina trebuie să atragă tineri în armata sa pentru a putea face față invaziei...

Cum ar trebui să alegi cea mai avantajoasă soluție de închiriere auto în vacanță

Când călătorești în București, fie că ești turist, om de afaceri sau locuitor al orașului care are nevoie de un mijloc de transport temporar,...

Micii antreprenori îndeamnă la responsabilitate și sprijin pentru direcția pro-europeană a României

Antreprenorii români care au construit afaceri de succes în ultimii 5-10 ani își exprimă îngrijorarea cu privire la viitorul economic al țării și fac...
Ultima oră
Pe aceeași temă