2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialVladimir Voronin deţine peste 80 de arme

Vladimir Voronin deţine peste 80 de arme

Persoanele cu cele mai multe arme din R. Moldova sunt omul de afaceri Adrian Nichifor, care are 119 arme, urmat de liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, cu 84 de arme, şi preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, care este posesorul al 81 de arme, relatează Publika TV, preluată de NewsIn.

Deţinătorul celor mai multe arme, Adrian Nichifor, este judecat în prezent pentru omor, precizează Publika TV.

Tot mai mulţi moldoveni au obţinut permis de portarmă, au constatat jurnaliştii de la Chişinău. Numai în prima jumătate a acestui an au fost eliberate 2.690 de permise, cu 344 mai multe decât pe tot parcursul anului 2010. În total, în Republica Moldova sunt aproximativ 60.000 de proprietari de arme legale.

Dintre cele aproape 64.500 de arme luate la evidenţă, cele mai multe sunt în proprietatea persoanelor fizice, aproape 60.000, cu peste 2.500 mai mult decât în 2010.

Cei mai mulţi proprietari de arme sunt în Chişinău – peste 10.200. În raionul Cahul sunt peste 1.700 de deţinători de arme, în Hânceşti – peste 1.600, iar în raionul Ialoveni – peste 1.500.

În primele şapte luni a crescut şi numărul armelor pierdute sau furate – 30, cu şase mai mult decât în 2010.

Deşi în prima jumătate al acestui an au fost depuse aproape 11.600 de cereri pentru permis de portarmă, doar 2.690 de persoane şi-au ridicat permisele.

Ministerul de Interne vrea să înăsprească condiţiile de eliberare a permiselor de port armă.

Un proiect de lege, trimis spre aprobare Guvernului, prevede majorarea până la 21 de ani a vârstei legale pentru acordarea permisului, precum şi introducerea unor taxe. În prezent, permisele de port-armă sunt eliberate gratuit. Orice persoană care a împlinit 18 ani are dreptul să depună cerere pentru procurarea unei arme de foc.

Cele mai citite

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...
Ultima oră
Pe aceeași temă