35.5 C
București
duminică, 30 iunie 2024
AcasăSpecial"Viva Vox" la Cluj-Napoca

“Viva Vox” la Cluj-Napoca

Invitatul special al festivalului este renumita interpretă de operă Viorica Cortez.

Adoua ediţie a festivalului studenţesc de operă „Viva Vox” vrea să introducă, pe lângă spectacole, şi cursuri de măiestrie pentru participanţi. Evenimentul reuneşte în acest an cinci universităţi de profil din ţară şi include participarea studenţilor de Szeged şi Debrecen. „Am reuşit să atragem fondurile necesare din sponsorizări, parteneriate, licitaţii. Foarte mulţi oameni au venit în sprijinul acestei ediţii. Astfel, ne-am permis ca în acest an, în loc de diplome, să oferim participanţilor un mic trofeu, o amintire a evenimentului”, a declarat Ina Hudea, director executiv al festivalului. A doua ediţie cuprinde, pe lângă spectacolul de deschidere, 10 spectacole de operă, mini-spectacole în amplasamente alternative, patru clase de măiestrie, lansări de carte, o licitaţie inedită şi spectacolul de gală.Printre invitaţii evenimentului se numără binecunoscuta interpretă Viorica Cortez, în calitate de preşedinte de onoare al festivalului. În anul 1971, după o colaborare, Viorica Cortez a decis să rămână în Franţa, iar până în decembrie 1989 nu a mai avut voie să cânte pe nici o scenă din România. A obţinut cetăţenia franceză, dar nu a renunţat nici la cea română.   

Cursurile de măiestrie vor fi susţinute de personalităţi ale presei culturale şi de cadre didactice ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Maestra clasei de jurnalism muzical-televiziune va fi Luminiţa Constantinescu. Muzicolog de profesie, Luminiţa Constantinescu vine să împărtăşească participanţilor din experienţa de peste 30 de ani de jurnalism. Studenţii vor urma în această perioadă cursuri de măiestrie în presa scrisă, susţinute de Constantin Popa, cursuri de regie cu Ionel Pantea, dirijat cu Victor Dumănescu şi impresariat artistic, cu cadrele Academiei clujene. Pe tot parcursul festivalului – publicul va putea urmări 11 spectacole, ce se vor derula zilnic pe scenele clujene. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc mâine, de la ora 19.00 la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. 

Cântăreţi şi spectacole

Albumul monografic Ludovic Spiess, carte scrisă de criticul muzical Constantin Popa, va fi lansată la Cluj în cadrul festivalului Viva Vox, la Opera Naţională Română, în 10 mai, seară în care tinerii artişti vor juca Rigoletto. Din repertoriul evenimentului fac parte şi operele O noapte Furtunoasă, Don Pasquale, La tragedie de Carmen, De la Operă la Operetă, Nunta lui Figaro şi Două opere într-un act de Maurice Ravel. Constantin Popa va susţine cursul de măiestrie pe presă scrisă.

Cele mai citite

Scumpiri de la 1 iulie. Vom plăti mai mult pentru carburanți și gaze

De la 1 iulie sunt anunțate noi scumpiri. Românii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din bucunar pentru factura la gaze, dar...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape 6,6 miliarde de lei de la bănci, în iulie 2024

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iulie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei, la care se...

Silvestru Șoșoacă despre Diana Șoșoacă: Europa o refuză, Ciolacu o ia în brațe

„ Europa o refuză, Ciolacu o ia în brațe. Șosoacă a avut nevoie de PSD-ul lui Ciolacu. Nota 5, mă refer la 5% se...
Ultima oră
Pe aceeași temă