Planul lui Valentin Muresan, de amplasare a Romaniei pe orbita ruseasca, parea de neoprit, cand totusi a aparut un inopinat impediment – caposii de maramureseni initiasera o campanie dedicata mentinerii legaturilor cu UE din stricte considerente de… tuica. In urma unei ample campanii publicitare, taria autohtona devenise un produs aflat la mare cautare pe piata europeana, fiind cotat drept aperitiv favorit al vest-europenilor. In consecinta, maramuresenii acceptasera chiar si forme mai cooperatiste de productie, doar pentru a avea un control riguros al calitatii, precum si o strategie de marketing pe masura.
Constienti ca succesul planului lui Muresan echivala cu represalii prompte venite de la Bruxelles si ca profiturile calculate de pe urma exportului de tuica se duceau pe apa sambetei, maramuresenii trecusera la proteste – mai intai Baia Mare, apoi Cluj, Bucurestiul constituind punctul culminant cu ocazia actiunii din 9 septembrie 2012, data pentru care era prevazuta o demonstratie in masa. Intr-o atmosfera incinsa, zeci de mii de participanti se indreptau spre Ambasada Rusiei, situata intr-unul din cartierele nordice ale capitalei. Ajunsa la destinatie, multimea tocmai intona „Desteapta-te romane”, cand, din senin, cazura mai multe focuri de arma – trase, aparent, din incinta cladirii. In tacerea ce se asternuse, demonstrantii constatau consternati ca sase oameni zaceau fara viata la pamant.
Furia populara capata amploare, iar revolta izbucnita instantaneu se dovedea greu controlabila de catre politia chemata pentru a preveni asediul sediului diplomatic. Dar evenimentele au indus turnura – opinia publica parea, de-acum, indiferenta la perspectiva gazului ieftin al rusilor. Dusmanul isi aratase, pret de cateva clipe, adevaratul si etern temutul chip – uitat de unii in decursul anilor. Sute de mii de oameni luasera calea Dealului Mitropoliei, in timp ce trupurile neinsufletite erau depuse in Catedrala Patriarhala. Preafericitul Teoctist, ajuns la venerabila varsta de aproape o 100 de ani, condusese personal funeraliile transmise de toate posturile tv. Incercand sa asiste la slujba funerara, Muresan se trezise la un pas de a fi linsat de multime. Drept care a preferat sa se deplaseze la Moscova, de unde a anuntat un nou semn de bunavointa din partea Kremlinului – returnarea a 65 de tone de aur din tezaurul cazut in mainile bolsevicilor in 1917. Dar referendumul desfasurat reconfirma: romanii respingeau definitiv ideea renuntarii la Bruxelles in schimbul apropierii de Moscova.
Ulterior, Partidul Independentei lui Muresan s-a dezintegrat in mare parte, neexistand suficienti creduli care sa aplece urechea la repetatele vaicareli despre un presupus complot caruia i-ar fi cazut victima atat liderul, cat si formatiunea in cauza. Abia dupa ani buni, adevarul istoric avea sa iasa la lumina – existase intr-adevar un complot, initiat de o aripa (pe atunci) necunoscuta a serviciilor secrete ale Ministerului Integrarii Europene, denumita UB 40a. Doi agenti ai acestui serviciu ocupasera pozitii in interiorul sediului ambasadei ruse, tragand apoi acele focuri de arma care au declansat revolta. Planul fusese unul colectiv, conceput de serviciile de informatii romanesti reunite in opozitia lor fata de reamplasarea tarii pe orbita ruseasca, deoarece demersul ar fi insemnat plasarea acestora sub influenta sistemului de securitate rusesc. Motivele serviciilor romanesti nu erau defel de natura exclusiv patriotica – o dusesera cat se poate de bine sub aripa UE, nu in ultimul rand datorita propriilor specialisti IT, deveniti extrem de pretuiti in cadrul diviziei ce activa „sub acoperire” in cadrul fortelor armate ale UE. Dupa colapsul, in 2010, al Organizatiei Mondiale a Comertului, UE se vazuse confruntata practic peste noapte cu un nou gen de razboi, purtat cu o serie de adversari economici. Strategia adoptata de comun acord prevedea excluderea optiunilor nucleare in favoarea sabotarii sistemului informational inamic. Serviciile de inteligenta romanesti contribuisera major in vederea sistarii ostilitatilor, parafate in 2011, prin suportul constant acordat sistemului informatic comunitar, ce le permisese europenilor sa obtina, in cele din urma, numeroase concesii. In plan individual, agentii romani intalneau exclusiv usi deschise in cadrul ansamblului sistemelor europene, fiind considerati o „achizitie” de valoare. Veteranul-sef al serviciilor romanesti, Viorel Cesereanu, fusese rechemat din retragere pentru a prelua functia, ramasa vacanta, a Comisarului European al Securitatii. Dupa aceasta criza de proportii, birocratii de la Bruxelles au decis rapid adoptarea unor masuri mai permisive in vederea redresarii industriei romanesti.
Valul crestinismului ce cuprinsese, pe parcursul ultimilor ani, statele membre UE odinioara laice s-a reflectat benefic asupra demografiei romanesti, aflata in permanent declin. Pe 1 decembrie 2012, presedintele Isarescu – proaspat intors de la Bruxelles – anunta, la Alba Iulia, seria de concesii obtinute. Nu doar ca Germania si Italia urmau sa aiba parte de o interdictie a politicii lor de „dumping”, se mai batuse palma si in vederea limitarii stricte a suprafetelor de teren detinute de straini. Nu in ultimul rand, Romania avea sa devina tara aleasa pentru demararea celui mai recent proiect dedicat alternativelor energetice – anume celor obtinute din alcool. Dupa experimente indelungi, specialistii chimisti se aratau de-acum convinsi ca spirtoasele de genul tuicii – si in special al palincii – reprezentau cheia noilor resurse energetice. Drept care Maramuresul a fost ales ca viitor imens centru de productie a traditionalei bauturi. Cotidianul rural avea sa renasca. Cooperarea romano-maghiara se anunta mai stransa ca oricand. Dupa straniile evenimente ale anului 2012, europenii incepusera sa denumeasca Romania „tara norocosilor”. Sa fi asistat cu totii la sfarsitul celor 70 de ani de durere colectiva?
