Timp de trei zile, artista a susținut un masterclass la București, studenţii şi elevii talentaţi beneficiind de o experienţă profesională valoroasă.
CV Mihaela Martin
Violonistă de origine română, stabilită în Germania. La vârsta de 5 ani a început să studieze vioara cu tatăl ei, continuând mai târziu cu profesorul Ştefan Gheorghiu, elev al lui George Enescu şi David Oistrach. A câştigat numeroase concursuri internaţionale, începând cu premiul doi la Concursul Ceaikovski din Moscova, la 19 ani, pentru ca mai apoi Premiul I la prima ediţie a Concursului Internaţional de vioară din Indianapolis să o conducă spre o carieră internaţională susţinută.
Mihaela Martin a fondat Cvartetul „Michelangelo“, împreună cu Alexander Kerr, Nobuko Imai şi Frans Helmerson. Este profesoară de vioară la Musikhochschule din Köln. Mihaela Martin cântă pe o vioară Giovanni Battista Guadagnini din 1748.
Când poți obține un instrument bun, decent și ai și calitățile unui bun muzician, atunci într-adevăr înflorești. Am grijă de vioara mea ca de un copil, să nu cadă, să nu se lovească. Este o grijă ce devine reflex.“
O dată la câteva zeci de minute, un student sau tânăr licean urcă cu vioară pe scena Sălii Mici a Ateneului Român. În fața lor stă violonista Mihaela Martin, artistă de talie mondială și considerată una dintre cele mai bune violoniste ale noastre, care la 16 ani impresiona juriului prezidat de Yehudi Menuhin câștigând Premiul I la Concursul de la Glasgow. M-a impresionat și pe mine modul cald și firesc, însoțit de exerciții personale de vioară, prin care violonista își conducea masteranzii pentru a dărui ceea ce aveau ei mai bun pe scenă. Îi îndemna să cânte spunându-le că atunci când ești pe scenă trebuie să ai curajul „să deranjezi“, „să ai voința să creezi un cadru de poveste“, dar mai ales „să ai sentimentul că dăruiești ceva“. Este exact ceea ce face violonista Mihaela Martin pe scenă: dăruiește publicului bucurie.
Suntem la un master class, ce-i spuneți unui tânăr când începeți cu el lecții de vioară?
M.M.: Eu, personal, reacționez, de fapt, la ceea ce mi se prezintă. În momentul în care cineva îmi cântă, încerc să analizez cât mai repede și cât mai în profunzime, ca să pot într-adevăr să-l citesc pe acel interpret și, în funcție de ceea ce am „citit“, încerc să tratez în mai multe straturi problemele pe care interpretul respectiv le are. Întotdeauna există un strat de bază – poate fi o problemă tehnică sau una de concepție muzicală – și în momentul în care văd cum reacționează la aceste informații, la aceste schimbări, impulsuri, încerc să merg spre un fel de colaborare, spre o anumită perfecțiune în cadrul personalității muzicale pe care acea persoană o are.
Ce trebuie să știe un tânăr violonist care își dorește să aibă succes. Ce trebuie să facă pentru acest lucru? Ce înseamnă munca unui violonist? Se oprește ea vreodată?
M.M.: Din fericire, munca unui violonist nu se oprește niciodată. Deoarece asta face ca arta, muzica, ceea ce facem noi, în general, să nu fie o meserie, ci să rămână un act creativ. De asta și mă consider foarte norocoasă. De fapt, noi, cei care facem această meserie, o facem sub forma unei creații constante, permanente. Vorbind despre această formă de succes, pentru mine acest lucru are mai multe implicații. Ceea ce mi se pare mie idealul sau țelul unui muzician este de a convinge. Pentru că în momentul în care convingi, în momentul în care ești pe o scenă, indiferent că este pe una de la un examen la un liceu, la Conservator sau pe scena de concert, persoanele care te ascultă trebuie să plece cu o impresie după ce te-au ascultat, trebuie să se simtă atinse, afectate emoțional. Și este destul de ciudat, dar este pe undeva foarte mulțumitor acest proces, deoarece reușești să convingi atât timp cât ești onest. În momentul în care faci niște interpretări doar cu gândul de a impresiona, de a face o anume impresie, nu reușești. Și nu vorbim aici de tehnică, tehnica trebuie să fie întotdeauna atât de bună încât să uităm de ea, ea este de fapt o simplă unealtă în acest proces de creație. Însă, în momentul în care respecți textul, ceea ce compozitorul a scris, când știi de ce trăiești muzica aceasta, pentru că ea are o valoare incredibilă, intelectuală, emoțională, atunci lucrurile au consistență, ajung la sufletul ascultătorilor. Atunci când tu încerci să înțelegi din punct de vedere intelectual, emoțional, în funcție de temperamentul tău, în funcție de cum ți-l canalizezi, și prezinți un produs al acestei combinații, al acestui filtru al tău, atunci cu siguranță vei transmite publicului anumite stări. Pe de altă parte, dacă acum interpretezi o piesă, iar peste o oră o cânți iar, ceva – mic, puțin – se va schimba, însă la baza ei rămâne procesul de analiză, cunoștințele acumulate, chiar dacă publicul poate simți mici diferențe.
Cât de mult contează publicul căruia i te adresezi în reușita unei seri de concert?
M.M.: În opinia mea, publicul devine ajutor în momentul în care îi oferi ceva, îi transmiți ceva. Cred că această comunicare îi revine în primul rând artistului. Când cânți pentru prima dată în fața unui public care nu te cunoaște, atunci există mai multă emoție pentru artist, pot exista câteva momente în care nu știi la ce să te aștepți. Pot să spun că atunci când vin în România, imediat ce ies pe scenă mă simt deja binevenită pentru că știu că sala este cu mine, știu că publicul se așteaptă să aibă o experiență emoțională și să i se ofere ceva frumos. Desigur, acest lucru mă motivează și pe mine să dau tot ce pot. Sunt conștientă în același timp că atunci când cânt în fața unui public care nu mă cunoaște, reacția lui vine ca un rezultat a ceea ce eu ofer.
Cum vi se pare publicul din România de după decembrie 1989?
M.M.: Au rămas foarte mulți dintre cei prezenți înainte, melomanii, pe de o parte, iar pe de altă parte, văd întotdeauna elevi de la licee, studenți de la Conservator. Nu știu însă cu ce frecvență vin ei la concerte. Când eram elevă și apoi studentă veneam în fiecare săptămână. Așa am și învățat anumite bucăți orchestrale de care nu aveam nici un fel de idee, cunoștințe. Nu-mi place să spun ceva de genul „pe timpul meu era mai bine“, pot să spun doar că atunci când eram la Conservator concertele orchestrelor profesioniste din București reprezentau pentru noi un eveniment pe undeva și de cultivare, așa, în subconștient, și o ocazie de a ne întâlni cu alți colegi, de discuta pe anumite teme, era întotdeauna un eveniment fericit.
Un muzician cu succes internațional, care locuiește în afara țării, mai este el asociat cu țara de origine sau devine un călător prin lume, fără identitate națională?
M.M.: Nu știu cum sunt eu văzută, probabil ca o violonistă din România, totuși. Dar pentru mine identitatea română a rămas și va rămâne întotdeauna pentru că tot ceea ce am învățat, tot ceea ce m-a format pe mine – am plecat din România la 28 de ani – s-a petrecut în România. Sunt incredibil de recunoscătoare sistemului care m-a ajutat în anii de educație, și când spun asta mă refer la sistemul școlar, nu la cel politic. Sistemul de selecție pentru concursuri și tot ceea ce exista atunci în sistemul de învățământ era foarte profesionist. Eu trăiesc acum în Germania, o țară care este din multe puncte de vedere mult mai avansată, mai dezvoltată economic și cultural, sunt foarte multe orchestre, organizații muzicale și bănuiesc că la fel era și în anii ‘80, dar le lipsea și atunci, le lipsește și în ziua de azi acea structură de a educa copiii de mici, de a le crea treptele acestea de dezvoltare pe care le-am avut eu și generația mea.
Cât timp se pregătește pe zi un muzician?
M.M.: Depinde de la caz la caz. Cât ești încă la studii, cred că este important să studiezi cel puțin patru, cinci ore pe zi. Pentru că trebuie să ajungi să ai un anumit bagaj de cunoștințe, să înveți un repertoriu. Eu studiez în general în fiecare zi. Exersatul nu se oprește niciodată pentru că nivelul muzical la care ești poate fi pierdut foarte ușor. Este o muncă continuă ar spune unii, numai că eu nu o văd ca o muncă. Muzica este o activitate permanentă, care face parte din viața mea nu numai atunci când studiez sau sunt pe scenă. Pe undeva, mintea mea este acolo toată ziua. Devine un fel de viață această stare. Este o componentă continuă, esențială a existenței mele, care îmi influențează toate aspectele vieții.
Cântați pe o vioară G.B. Guadagnini din 1748. Cât de mult contează instrumentul?
M.M.: Contează. Dacă ești un muzician destul de bun și ai un instrument care nu este foarte bun, ba dimpotrivă, cu siguranță îți diminuează capacitatea. Când poți obține un instrument bun, decent și ai și calitățile unui bun muzician, atunci într-adevăr înflorești. Am grijă de vioara mea ca de un copil, să nu cadă, să nu se lovească. Este o grijă ce devine reflex.
Care este cea mai arzătoare dorință a muzicianului Mihaela Martin?
M.M.: E greu de spus, pentru că fiecare proiect pe care îl am mă implică total și există mereu dorința unei realizări, pe undeva mai bună decât precedenta. Am anumite proiecte de a învăța unele piese noi și ca întotdeauna merg cu o mare curiozitate către aceste piese. Sau în momentul în care am de cântat în locuri noi, există acea flacără interioară care creează așteptări, de fapt este o expectație intensă. Nu pot să aleg, de fapt, un anumit proiect, să spun că am o anumită dorință.
Un compozitor cu care rezonați mai mult?
M.M.: În ultimii ani, cred că a devenit mai clar pentru mine însămi cu ce compozitori mă indentific mai ușor, este vorba despre cei clasici, Mozart, Beethoven, Schubert, Schumann. Să spunem, compozitori de origine germană. De fapt, pare puțin ciudat chiar, pentru că Schumann, în ultimii ani, mă atrage mai mult decât Brahms. Acesta din urmă mă atrăgea mai mult cândva.
Când nu cântați, nu vă canalizați întreaga atenție către muzică, ce faceți?
M.M.: Citesc foarte mult, îmi place să gătesc, mă plimb, umblu destul de mult, desigur tot când am timp, fac diverse cumpărături, în general activități firești pentru multă lume.
Masterclass-ul a fost parte a evenimentului „Serile Lipatti“, în cadrul căruia violonista Mihaela Martin a susținut și un concert la Ateneul Român, interpretând cu măiestrie patru sonate de Beethoven, alături de pianista Plamena Mangova. Fondurile strânse în urma concertului vor merge către două burse acordate pentru pregătirea unor tineri muzicieni români de mare talent.
