Fostul preşedinte israelian Moshe Katzav a fost condamnat marţi la şapte ani de închisoare după ce a fost declarat vinovat de două violuri, un caz fără precedent în istoria statului Israel, potrivit presei israeliene, relatează AFP, citat de Mediafax.
Fostul şef de stat, în vârstă de 65 de ani, a mai fost, în plus, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi o amendă de 100.000 de shekeli (20.000 de euro).
Katzav a strigat: „Se înşeală, este o minciună” şi, plângând, şi-a îmbrăţişat fiii imediat după anunţul condamnării.
Pedeapsa a fost pronunţată după ce doi dintre cei trei judecători ai tribunalului din districtul Tel-Aviv au fost în favoarea acesteia.
Fostul preşedinte a fost declarat vinovat la 30 decembrie de tribunalul din districtul Tel-Aviv pentru două violuri asupra uneia dintre subordonatele sale din perioada respectivă şi alte două acte indecente în timp ce era ministru al Turismului, în anii ’90.
El a fost declarat vinovat de două acte indecente, dintre care unul cu folosirea forţei, şi hărţuirea sexuală a altor trei angajate ale sale la Ministerul Turismului şi la preşedinţie.
Katzav a fost, de asemenea, declarat vinovat pentru obstrucţionarea justiţiei.
El era pasibil de minim opt ani de închisoare pentru aceste infracţiuni, dar şi-a negat cu încăpăţânare nevinovăţia, declarându-se o victimă a unui „complot nedemn” şi un „linşaj organizat”.