Reţinerea lui Sorin Ovidiu Vîntu NU este un atac la adresa libertăţii de exprimare, NU este un act de poliţie politică, NU este o diversiune şi NU este un gest de răzbunare din partea lui Traian Băsescu. Este însă mult prea târziu.
De ce or avea oamenii televiziuni, dacă asta nu-i scuteşte de puşcărie? Că altă raţiune pentru existenţa Realităţii TV şi a Antenelor nu există. Nu mai există nicăieri în lume televiziuni de ştiri care nu produc nici un fel de ştiri, ci numai propagandă politică neîntreruptă, fără ruşine şi fără menajamente. Nu mai există nicăieri „jurnalişti” precum Sorin Roşca Stănescu sau Bogdan Chireac, care, după ce s-au compromis într-o afacere de şantaj, să mai fie invitaţi să îşi dea cu părerea peste tot despre viaţa politică, libertatea de expresie, corupţie şi moralitate. Pe de altă parte, este drept, nu mai există nicăieri ziarişti gen Dan Diaconescu (care, dacă n-a şantajat pe nimeni, atunci avem nişte poduri de vânzare) care să-şi facă partid din închisoare, binecuvântat de consilieri prezidenţiali. Este suprarealist cum s-au perindat ieri pe la televiziuni marii ziarişti ai naţiunii pentru a vorbi despre arestarea lui SOV ca despre un „circ”, un „show”, o diversiune pentru a abate atenţia opiniei publice de la „gravele probleme economice”, o încercare de a închide gura presei (din nou această mică problemă cu oamenii ăştia care urlă pe toate drumurile cum că nu sunt lăsaţi să se exprime liber). Despre corupţia din Justiţie, despre Traian Băsescu şi schemele sale diabolice de a face ceva ce nu este foarte limpede, dar cu siguranţă e diabolic. Despre toate lucrurile acestea, mai puţin despre… Sorin Ovidiu Vîntu.
Arestarea în sine este un eveniment spectaculos pentru semnificaţiile pe care le poartă. Toată lumea ştie ce au fost Gelsor, FNI şi FNA, dar, cumva, nimeni nu o spune. Nu, nu au fost fonduri de investiţii sau cine ştie ce societăţi financiare sofisticate. Au fost scheme piramidale, adică escrocherii organizate de S.O. Vîntu împreună cu o armată redutabilă de foşti ofiţeri de Securitate, cu oameni din Poliţie şi serviciile secrete. Această escrocherie instituţionalizată a fost tolerată şi protejată de autorităţile statului, iar oamenii care au participat la ea făceau parte din reţeaua politico-economico-securistă care a pus stăpânire pe România după ’90. Este vorba de oameni influenţi care îşi garantează unii altora imunitatea faţă de Justiţie şi accesul la resurse. Din acest punct de vedere, numele lui S.O. Vîntu este sinonim cu Puterea reală din această ţară în mai mare măsură decât au fost Iliescu, Năstase, Băsescu vreodată. S.O. Vîntu nu este un reprezentant al Sistemului, el este Sistemul. Din această poziţie Vîntu a putut exercita un control eficient asupra puterii politice şi mass-media.
Pentru ca arestarea lui să fie posibilă, ceva în cadrul Sistemului s-a rupt, fie că este la nivelul serviciilor secrete, fie la nivelul Justiţiei. Cineva nu a mai respectat convenţiile şi a refuzat să joace după regulile omertei, ceea ce este cu adevărat remarcabil. Când S.O. Vîntu a afirmat, ieri, că aşteaptă ca Băsescu să piardă o bătălie şi să-l vadă în locul lui, a dat de înţeles că preşedintele este acela care nu respectă regulile. Dacă este aşa, atunci Băsescu a declanşat un război pe care nu îl poate câştiga. Deja presa mogulizată a făcut ieri zid în jurul lui Vîntu, iar atacurile la adresa lui Băsescu vor continua încă şi mai îndârjit. Împreună cu nemulţumirile generate de criza economică, cu erorile Guvernului Boc şi cu propriile greşeli (nu puţine), iese un amestec letal. Dacă ar fi să pariem, cel mai sigur este să pariem pe Sistem. Fie că a fost vorba de Năstase, de Patriciu, Becali sau D. Diaconescu, Sistemul a câştigat întotdeauna. Din acest punct de vedere, deşi a fost arestat, este foarte posibil ca Vîntu să fie cel care râde la urmă.
