9 C
Bucureศ™ti
joi, 17 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialVin banii europeni: Romรขnia reia transmiterea la CE a cererilor de rambursare...

Vin banii europeni: Romรขnia reia transmiterea la CE a cererilor de rambursare pentru toate programele

Ministerul Afacerilor Europene a anunลฃat reînceperea de joi a procesului de transmitere la Comisia Europeanฤƒ pentru rambursare a declaraลฃiilor de cheltuieli pentru toate programele finanลฃate din fonduri structurale. Decizia de a relua acest proces, care fusese întrerupt în iulie 2011, a fost luatฤƒ dupฤƒ ce partea românฤƒ a remediat deficienลฃele constatate în urma unei misiuni de audit a Comisiei Europene.

„Dupฤƒ controalele efectuate, instituลฃiile româneลŸti responsabile – respectiv autoritฤƒลฃile de management ลŸi autoritatea de audit – au aplicat o serie de corecลฃii, dar Comisia Europeanฤƒ a solicitat ลŸi aplicarea unor corecลฃii financiare suplimentare cu caracter preventiv pânฤƒ la finalizarea procedurii de conciliere. Corecลฃiile suplimentare nu sunt definitive, ci reprezintฤƒ un mecanism de protecลฃie iniลฃialฤƒ care sฤƒ acopere eventuale probleme. Ulterior, dacฤƒ nu se constatฤƒ nereguli, sume echivalente cu valoarea corecลฃiilor vor putea fi rambursate de Comisia Europeanฤƒ.

Aceste corecลฃii se aplicฤƒ la nivel de program, iar cuantumul acestora este de 10% pentru Programul Operaลฃional Sectorial Transport (POS-T), Programul Operaลฃional Regional (POR) ลŸi Programul Operaลฃional Sectorial CreลŸterea Competitivitฤƒลฃii Economice (POS CCE). În cazul Programului Operaลฃional Sectorial Mediu (POS Mediu), corecลฃia preventivฤƒ este de 25%. Procentele se aplicฤƒ sumelor a cฤƒror rambursare urma sฤƒ fie solicitatฤƒ dupฤƒ deblocarea procesului de transmitere la Comisia Europeanฤƒ a declaraลฃiilor de cheltuieli, precum ลŸi sumelor care au fost aprobate de Comisia Europeanฤƒ din 1 ianuarie 2007 ลŸi pânฤƒ în prezent”, se aratฤƒ în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Europene.

Aceastฤƒ hotฤƒrâre vine la numai câteva zile dupฤƒ ce, la 15 decembrie 2011, Comisia Europeanฤƒ a comunicat reluarea rambursฤƒrii de plฤƒลฃi pentru Programul Operaลฃional Regional (POR), axa prioritarฤƒ 2, „Îmbunฤƒtฤƒลฃirea infrastructurii de transport regionale ลŸi locale”, care fuseserฤƒ sistate în iunie 2011.

Este un lucru pozitiv faptul cฤƒ se pot relua plฤƒลฃile de la Comisia Europeanฤƒ înainte de sfârลŸitului anului 2011 pentru toate programele operaลฃionale„, a declarat ministrul afacerilor europene Leonard Orban, reamintind cฤƒ aceasta a fost prioritatea sa majorฤƒ asumatฤƒ la preluarea mandatului. „Este adevฤƒrat cฤƒ reluarea plฤƒลฃilor se va face în anumite condiลฃii conform cฤƒrora vom putea transmite Comisiei Europene cereri de rambursare în valoare sensibil mai micฤƒ decât cea preconizatฤƒ anterior, dar important este cฤƒ reluarea procesului va permite o creลŸtere semnificativฤƒ a ratei de absorbลฃie a fondurilor structurale ลŸi de coeziune în 2012″.

Plฤƒลฃile intermediare rambursate de Comisia Europeanฤƒ pânฤƒ la 30 noiembrie 2011 însumeazฤƒ, pe toate programele operaลฃionale, aproximativ 716 milioane de euro, ceea ce corespunde unei rate de absorbลฃie de 3,72% din totalul fondurilor alocate României pentru intervalul 2007-2013.
În cursul acestei sฤƒptฤƒmâni, vor fi transmise la Comisia Europeanฤƒ cereri de rambursare totalizând aproximativ 340 de milioane de euro, sume care se adaugฤƒ celor transmise deja vineri, 16 decembrie 2011, pentru axa prioritarฤƒ 2 din Programul Operaลฃional Regional.

De ce au fost suspendate rambursฤƒrile
Din cauza unor nereguli constatate în cursul unui control anual pe zona de achiziลฃii publice, Comisia Europeanฤƒ a întrerupt rambursฤƒrile pentru axa prioritarฤƒ 2 din Programul Operaลฃional Regional începând cu data de 11 iunie 2011.

În iulie 2011, partea românฤƒ a decis sฤƒ suspende transmiterea declaraลฃiilor de cheltuieli spre rambursare cฤƒtre Comisia Europeanฤƒ pentru toate programele operaลฃionale, pânฤƒ la oferirea unor argumente suficiente privind legalitatea ลŸi corectitudinea sistemului de verificare, management ลŸi control a achiziลฃiilor publice. Aceastฤƒ hotฤƒrâre a fost luatฤƒ de autoritฤƒลฃile române întrucât semnale privind suspiciuni de nereguli în domeniul achiziลฃiilor publice au fost identificate ลŸi pe alte programe operaลฃionale.

Ulterior, la sfârลŸitul lunii iulie 2011, Comisia Europeanฤƒ a cerut pฤƒrลฃii române sฤƒ îndeplineascฤƒ o serie de condiลฃionalitฤƒลฃi la nivelul sistemului de management ลŸi control care sฤƒ ofere garanลฃii suficiente privind credibilitatea acestuia.

La 31 octombrie 2011, Ministerul Afacerilor Europene a transmis Comisiei Europene informaลฃiile referitoare la îndeplinirea condiลฃiilor pentru reluarea rambursฤƒrilor de plฤƒลฃi de la Comisia Europeanฤƒ pentru proiectele finanลฃate din instrumentele structurale. Datele furnizate atestau atât remedierea de cฤƒtre partea românฤƒ a problemelor identificate de auditorii CE în sistemul de achiziลฃii publice, cât ลŸi reverificarea achiziลฃiilor publice din proiectele deja derulate.

La 15 decembrie 2011, Comisia Europeanฤƒ a comunicat reluarea rambursฤƒrii de plฤƒลฃi pentru Programul Operaลฃional Regional (POR), axa prioritarฤƒ 2, „Îmbunฤƒtฤƒลฃirea infrastructurii de transport regionale ลŸi locale”.

 

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Vipers Kristiansand, campioana Europei la handbal feminin, รฎn pragul falimentului! Apel disperat pentru salvare

Vipers Kristiansand, clubul norvegian de handbal feminin care a dominat Europa รฎn ultimii ani, riscฤƒ falimentul dacฤƒ nu strรขnge 2,1 milioane de euro pรขnฤƒ...

Gigi Becali a stabilit primul 11 pe care-l va alinia รฎn derby-ul cu Dinamo

FCSB se pregฤƒteศ™te intens pentru derby-ul รฎmpotriva lui Dinamo, un meci care promite sฤƒ fie unul electrizant, avรขnd รฎn vedere rivalitatea istoricฤƒ dintre cele...

Ana Bogdan, รฎn faศ›a ศ™ansei carierei la Osaka! Un traseu favorabil spre primul titlu WTA

Ana Bogdan a obศ›inut o calificare impresionantฤƒ รฎn sferturile de finalฤƒ ale turneului WTA 250 de la Osaka, dupฤƒ ce a รฎnvins-o รฎn douฤƒ...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ