13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialViitorul speră la Cupa României

Viitorul speră la Cupa României

Constănţenii au reuşit să se califice pentru al doilea an consecutiv în 16-imile competiţiei şi vor un parcurs cât mai lung.

Echipa de fotbal Viitorul Constanţa poate ajunge în fotbalul mare pe o cale mai scurtă decât Liga a II-a, acolo unde joacă. Formaţia patronată de Gheorghe Hagi evoluează şi în Cupa României, întrecere care mai poartă numele de „Competiţia surprizelor”. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca formaţii din eşaloanele inferioare să elimine echipe din Liga I din drumul către al doilea trofeu oficial al FRF. În această ipostază doreşte să ajungă şi Viitorul, prima şansă urmând a apărea în 16-imile competiţiei.

Formaţia antrenată de Cătălin Anghel a reuşit să se califice între cele mai bune 32 de echipe ale Cupei României după ce a trecut de rivala locală Callatis Mangalia. Meciul disputat pe arena formaţiei din sudul litoralului a avut nevoie de prelungiri pentru a stabili cine se califică, la finalul timpului regulamentar de joc scorul fiind egal, 2-2. Cu cinci minute înainte de finalul prelungirilor, Lucian Turcu a marcat golul izbăvitor pentru Viitorul, care ajunge astfel în 16-imi.

Viitorul este la al doilea sezon consecutiv în această fază a competiţiei. Anul trecut, echipa de pe litoral a fost eliminată de formaţia din primul eşalon, Pandurii Tg. Jiu. Gorjenii s-au impus atunci cu scorul de 3-2.

Adversarul Viitorului din 16-imile acestei ediţii a Cupei se va stabili vineri, când este programată tragerea la sorţi. În această fază vor intra în competiţie şi echipele din Liga I.

Chiar dacă la partida de la Mangalia Viitorul a jucat mai mult cu rezervele, Cupa României reprezintă un obiectiv pentru trupa lui Cătălin Anghel. Se ştie foarte bine filosofia tehnicianului. „Dorim să intrăm în teren pentru a câştiga. Nu vrem nici o dată, nu ne propunem un rezultat de egalitate şi în nici un caz nu luăm în calcul înfrângerea”, spune mereu acesta.

Înainte de a elimina echipa Callatis Mangalia, Viitorul a trecut şi de divizionara a III-a CS Pheonix Ulmu.  

Săgeata a părăsit competiţia

Parcursul foarte slab din campionat a fost „completat” de o eliminare din faza a V-a a Cupei României. Săgeata Năvodari a cedat pe terenul celor de la CF Brăila, scor 0-2, şi astfel a părăsit întrecerea secundă a fotbalului românesc. Cum şi Farul şi Delta Tulcea au fost eliminate, port-drapelul Dobrogei în Cupă rămâne Viitorul Constanţa. Toate echipele se pregătesc acum pentru o nouă rundă în Liga a II-a, programată la finalul săptămânii.

2 calificări în 16-imile Cupei are la activ Viitorul Constanţa, deşi are doar 3 ani de la înfiinţare.

Cele mai citite

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...

Crimă oribilă în București: a fost ucis cu o sapă. Cadavrul a fost găsit după mai multe zile

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv, pentru uciderea unui bărbat, de 34 de ani, într-un imobil abandonat din...

Costin Amzăr, împrumut surpriză la Al Nasr Dubai!

Dinamo a anunțat împrumutul lui Costin Amzăr la Al Nasr Dubai, echipa din Emiratele Arabe Unite, și pregătește deja un înlocuitor de top. Costin Amzăr,...
Ultima oră
Pe aceeași temă