1.5 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialViitorul - examen important la Cluj

Viitorul – examen important la Cluj

Reprezentanta Constanţei în eşalonul de elită al fotbalului românesc, FC Viitorul, a remizat în toate cele trei jocuri disputate în startul sezonului. Echipa de pe litoral joacă, duminică, de la ora 19.00, în fieful celor de la Universitatea Cluj, în speranţa că vor reuşi să-şi adjudece cele trei puncte.

„Va fi greu pentru că Universitatea vine după un eşec usturător în faţa Stelei. În aceste condiţii, gazdele vor pune cu siguranţă presiune asupra noastră, dar noi avem jucători tehnici şi rapizi şi vom putea profita de spaţiile libere. Am remizat în toate jocurile până acum, dar cred că a venit vremea să câştigăm, chiar dacă jucăm în deplasare”, a declarat tehnicianul Cătălin Anghel.

Înaintea meciului de la Cluj, echipa de la malul mării ocupă locul 12 în ierarhia Ligii I şi este cea mai bine poziţionată dintre echipele care au promovat anul acesta. Adversara constănţenilor se află pe locul imediat următor, 13, cu acelaşi număr de puncte ca Viitorul, dar cu un golaveraj net inferior.

Pentru a pregăti mai bine jocul de duminică,tehnicianul Cătălin Anghel a decis ca echipa sa să dispute o partidă amicală în compania divizionarei secunde Săgeata Năvodari. Partida s-a disputat miercuri seara şi s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea Viitorului. 

Cele mai citite

Cod galben de ceață densă în județele Arad și Timiș. Trafic îngreunat pe mai multe drumuri

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în zonele joase din aceste județe, ceața va reduce vizibilitatea sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50...

Peste 1000 de polițiști sud-coreeni încearcă să-l aresteze la reședința lui oficială pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol

În jur de 1000 de polițiști se află la această oră la reședința oficială a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol pentru a-l aresta. Ofițerii...

Declinul producției industriale în 2024: scăderi în toate sectoarele

Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată o scădere de 1,8% a producției industriale în perioada ianuarie-noiembrie 2024, ca serie brută. Toate cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă