Era de asteptat ca Adrian Severin sa fie cel care solicita "decuplarea" de UE a delincventului irlandez pentru a-l sanctiona cum se cuvine in urma respingerii Tratatului de la Lisabona. Era, de asemenea, de asteptat ca Severin sa uite ca este vorba de acelasi stat mentionat, in trecut, deseori de politicienii romani drept pilda demna de urmat – in special la capitolul absorbtiei si utilizarii exemplare a fondurilor europene in vederea renasterii tarii.
Nu este pentru prima oara cand Severin imi aminteste de un smanglitor strecurat printre VIP-urile unui public elitist care asista, entuziasmat, la o cursa de cai. Dupa ce smanglitorul isi vede de treaba, usurand o serie de "mahari" de portofelele lor, incepe sa se simta parte integranta a selectului public, astfel ca in momentul culminant al cursei urla si el alaturi de spectatorii bona fide, incurajand, la nimereala, un cal pe care nici nu-l cunoaste si pe care oricum nu a pariat.
Cu gandul la unele interventii ale lui Adrian Nastase si Mircea Geoana, Jacques Chirac facea, in 2003, notoria declaratie despre tarile candidate la aderarea la UE care au ratat o buna ocazie de a tacea. Banuiesc ca sustinatorii franco-germani ai unei Europe federalizate vor fi gandit acelasi lucru dupa ce au apucat sa arunce o privire sumara asupra interviului acordat de Severin publicatiei Europolitique. Ar face indubitabil deliciul politicienilor europeni daca intr-una din rarele ocazii in care Romania renunta la pasivitatea tipica acestui membru al UE va opta pentru un atac direct, solicitand raspicat restrangerea drastica a drepturilor Irlandei – stat membru al UE din 1973. De altfel, care ar fi vina autoritatilor de la Dublin si a electoratului irlandez? Au respectat intru totul prevederile constitutionale ale statului, organizand un referendum pentru a decide daca tara doreste sau nu transferul unei parti a suveranitatii nationale catre Bruxelles. Macar Constitutia Republicii Irlanda, ramasa aproape nemodificata din 1937, este una transparenta – nicidecum una care poate fi mutilata de alesii neamului in pauza de pranz, dupa pofta inimii si dupa interesele fiecaruia.
Am, ce-i drept, convingerea ca Romania va detine un rol semnificativ in cadrul determinarii destinului Irlandei, eventual si a sortii Tratatului de la Lisabona – insa din cu totul alte motive decat declaratiile sau intentiile lui Adrian Severin. Simptomatica Romaniei, de sfidare flagranta a tuturor normelor judiciare indispensabile functionarii unei federatii de state in baza unor regulamente mai putin pedante decat cele actuale, a ajuns sa alarmeze membrii mai sagaci ai UE. Recent, ambasadorii Marii Britanii si Olandei au lansat o serie de avertismente dure, enuntand ca dimensiunea protectiei oferite de parlamentarii romani unor indivizi suspectati de comiterea unor fapte penale extrem de grave – indiferent ca este vorba de confrati politicieni sau de bosi ai unor retele de traficanti de droguri sau de carne vie – constituie o amenintare inclusiv la adresa cetatenilor britanici si olandezi, dat fiind ca submineaza insasi securitatea Uniunii Europene.
Pentru a nu se face complet de ras, Bruxelles-ul inca mai refuza sa admita deschis esecul de proportii suferit in Romania. Dar subtitlul unui articol semnat de cel mai important expert pe Justitie al Comisiei Europene si publicat la inceputul acestei luni in paginile revistei "The Economist" este relevant, inclusiv in ceea ce priveste poltroneria comisarilor: "The EU conceals Romania’s backsliding on corruption".
Sedusi de promisiunile goale ale unor politicieni si diplomati verosi, eurocratii au permis aderarea Romaniei in conditiile lectiei reformelor vitale facute doar pe hartie, iar acum se confrunta cu un dezastru de proportii gigantice, pe care incearca sa-l tainuiasca cu disperare, desi mizeria din apele dambovitene a ajuns de mult sa se reverse in salonul Casei Europene.
Daca UE isi va sanctiona un membru strict pentru ca ii displace rezultatul unui referendum al acestuia, organizat pentru ca asa prevede Constitutia acelei tari, alegand in schimb sa ignore sustinerea constanta si fatisa acordata retelelor de coruptie de partea covarsitoare a elitei politice romanesti, atunci o lume intreaga va sti ca postdemocratia s-a instaurat nu doar la Bucuresti, ci si la Bruxelles. Iar Adrian Severin, vajnic adept al reformelor facute "pe romaneste" si exponent de vaza al acestora inca din perioada anilor ’90, cand le-a implementat in calitate de ministru al Privatizari iin cabinetul Roman, merita recunostinta europenilor pentru aceasta inedita demonstratie de franchete.
