Artişti din toate colţurile lumii, cu o muzică pe cât de diversă, pe atât de binevenită pe scena festivalului, vin cu dorinţa de a transmite publicului un mesaj şi o poveste adusă de foarte departe.
Anul acesta, una dintre poveşti vine tocmai din Niafunke, Mali, şi a luat naştere în 1981. Este o poveste începută cu o generaţie înainte şi continuată cu pasiune şi talent de Vieux Farka Toure. Tatăl sau, Ali Farka Toure, celebrul chitarist din Mali, a colaborat în ultimii săi ani de viaţă la câteva piese care apar pe albumul de debut al lui Vieux. Deşi la început baterist, Vieux trece la chitară în 2001, decizie care îi va aduce mai târziu supranumele de Hendrix din Sahara, potrivit unui comunicat remis România liberă.
Citeşte şi REPORTAJ: Depeche Mode, concert INCENDIAR la Bucureşti
De la primul album lansat în 2007, Vieux a lansat încă şapte, având o serie de colaborări cu artişti precum Toumani Diabate (Vieux Farka Toure 2006), Dave Matthews, John Scofield, Derek Trucks (The Secret 2011) sau israelianul Idan Raichel (de care va amintiţi, cu siguranţă, din 2011) „The Toure-Raichel Collective”, primite foarte bine de critici şi public deopotrivă. Ultima dintre ele este apreciată că fiind una dintre cele mai bune colaborări afro-pop ale tuturor timpurilor.
Stilul său, deşi rămâne fidel direcţiei trasate de Ali Farka Toure, încorporează elemente noi latine şi rock. Energia şi dexteritatea să au devenit celebre printre fanii de world music, în special de la lansarea primului său album live, în aceeaşi lună în care a deschis Cupa Mondială FIFA 2012 în Africa de Sud.
Citeşte şi Emir Kusturica, DragonForce şi Rotfront la Festivalul Peninsula
La PLAI, în cea de-a 2 zi de festival, Vieux Farka Toure îşi va prezenta ultimul album, ce urmează a fi lansat în 24 Mai 2013.
Biletele reduse cu 20% se pot cumpăra de la Eventim ( www.eventim.ro / casieriile Eventim) şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange şi Vodafone până în data de 12.09.2013. Preţul unui bilet pentru o zi de festival este 40 de lei până în 12.09.2013 | 50 de lei la poartă. Preţul unui abonament pentru 3 zile de festival este 80 de lei până în 12.09.2013 | 100 lei la poartă.