Peste 3.900 de vieți au fost salvate în acest an de către pompierii militari, a declarat, sâmbătă vicepremierul pentru siguranță națională, ministrul de Interne, Gabriel Oprea. Oficialul a mai subliniat că Pompierii se află în topul încrederii românilor, alături de Biserică și Armată.
”Astăzi sărbătorim una dintre cele mai apreciate și iubite instituții ale statului, aflată constant, alături de Biserică și Armată, în topul încrederii românilor.
Astăzi, avem ocazia, ca în mod public, să onorăm pompierii militari – oameni ale căror fapte de zi cu zi se măsoară în vieți salvate și în destine schimbate.
Istoria celor 166 ani de existență instituțională este înnobilată de profesionalismul și devotamentul dovedite de generațiile de pompierii militari care de-a lungul timpului și-au onorat cu cinste misiunile încredințate.
Fie că ne referim la bravii ostași pompieri care și-au dovedit eroismul în Bătălia de pe Dealul Spirii în apărarea Revoluţiei de la 1848 sau, în istoria recentă, când pe lângă misiunile de stingere a incendiilor, vă regăsim în intervenții de salvare a persoanelor afectate de inundații, înzăpeziri sau în misiunile SMURD, oricând și oriunde interveniți, munca dumneavoastră în folosul semenilor rămâne un reper de demnitate, devotament și sacrificiu”, a delcrata, sâmbătă, Gabriel Oprea.
Ministrul de Interne a mai spus că ”nimic nu poate fi mai demn și mai onorant decât să-ți respecți jurământul față de țară și români. Respectând acest jurământ, pompierii militari sunt cei care își riscă viața pentru ca alții să aibă șansa să o trăiască.
Asemeni oricărei instituții militare, spiritul onoarei față de camarazii de arme, ne obligă să ne reamintim de eroii care și-au sacrificat viața în misiune, în lupta dramatică de salvare a oamenilor aflați în pericol.
Față de aceștia, față de familiile lor ne îndreptăm pioasa noastră recunoştinţă”.
Oprea a mai subliniat că, pentru milioane de români faptele acestor oameni sunt modele de curaj și bărbăție, indiferent de pericolele pe care le înfruntă. Iar aceste pericole, din păcate, sunt din ce în ce mai diverse și mai accentuate.
În zilele noastre, schimbările climatice generează din ce în ce mai multe efecte negative asupra populației și a comunităților – ploi torențiale și viituri frecvente, ninsori abundente, perioade caniculare care favorizează incendiile de vegetație – iar în fața acestor fenomene extreme, pompierii sunt primii care intervin pentru salvarea de vieți omenești și aducerea la normalitate a vieții comunităților afectate”.
Citește și: Protest la ceremonia de Ziua Pompierilor
Peste 3.900 de vieți salvate
Ministrul de Interne a ținut să sublinieze că ”numărul intervențiilor în situații de urgență s-a dublat în ultimii 5 ani de la 147 de mii în 2009, la peste 300 de mii în 2013, incluzând aici – stingerea incendiilor, acordarea de asistență medicală de urgență, acțiuni de protecție a populației sau misiuni pentru salvarea persoanelor aflate în situații critice. Peste 3.900 de vieți au fost salvate numai în acest an.
Este evident pentru toți că pentru a menține același nivel de performanță este nevoie de resurse, este nevoie de logistică adecvată și este nevoie de o excelentă coordonare împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
În plan operațional, primii pași au fost făcuți în acest an, prin înființarea Departamentului pentru Situații de Urgență, iar în plan logistic pentru exercițiul financiar 2014-2020 este prevăzută suma de peste 150 milioane de euro, din fonduri europene, destinate inspectoratelor pentru situații de urgență.
Capacitatea operațională de a răspunde 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la toate tipurile de situații de urgență, este principala caracteristică pe care oamenii, o apreciază la angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru că în munca dumneavoastră, orice ezitare, orice întârziere sau lipsă de coordonare poate să însemne pierderi de vieţi omeneşti.
Pentru efortul, devotamentul, disciplina și pasiunea pe care o puneți în activitatea de zi cu zi, vă mulțumesc și vă asigur de întregul meu respect! De Ziua Pompierilor Militari adresez tuturor pompierilor români sincere felicitări, multă sănătate, și putere de muncă”.
”Cu ocazia Zilei Pompierilor, prim-ministrul României, Victor Ponta,şi viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea au participat sâmbătă, 13 septembrie, la ceremonia de aniversare a 166 ani de la Bătălia din Dealul Spirii, reper istoric care marchează Ziua Pompierilor din România”, informează MAI, într-un comunicat de presă.
Pompierul de onoare al anului
Cu acest prilej, premierul Victor Ponta a înmânat distincția “Pompierul de onoare al anului” plutonierului Valerian – Dumitru Taban din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, pentru participarea la intervenţiile complexe de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă desfășurate pe parcursul acestui an.
La rândul său, vicepremierul Gabriel Oprea a oferit distincția “Salvatorul de onoare al anului” plutonierului major Dorel – Ciprian Guşilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani pentru profesionalismul și prezența de spirit dovedite în acțiunea de salvare a două persoane căzute într-un puț, la o adâncime de peste 16 metri.
Cu prilejul Zilei Pompierilor, prin Ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, 275 de pompieri militari – 76 de ofiţeri şi 199 maiștri militari și subofiţeri, au fost avansaţi în grad, înainte de termen, pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată.