21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Politica preşedintelui chinez, elogiată pe ritmuri de rap

VIDEO. Politica preşedintelui chinez, elogiată pe ritmuri de rap

Politica preşedintelui chinez Xi Jinping este elogiată într-un clip video cu ritmuri de muzică rap şi desene animate, publicat pe publicat pe pagina oficială a televiziunii de stat din China, CCTV, informează EFE, citat de Agerpres.

Anul acesta, pe internet au mai circulat alte două videoclipuri cu desene animate pro-Beijing. Astfel, în prima parte a anului a circulat un videoclip în care președintele Xi Jinping apărea pedalând pe bicicletă împreună cu alți lideri mondiali sau mergând de mână cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, iar în octombrie, a fost postat un clip, de inspirație hippy, care prezenta, în limba engleză, obiectivele celui de-al XIII-lea plan cincinal (pentru 2016-2020).

 

Primele două filmulețe au fost produse de studiourile chineze de animație Fuxing Lushang. Nu se cunoaște dacă există vreo legătură între acestea și conducerea țării, dar numele studiourilor, care înseamnă ‘Drumul întineririi’,  sugerează o apropiere de puterea de la Beijing, întrucât amintește de una dintre frazele deseori repetate în discursurile sale de Xi Jinping.

Clipurile, care au circulat intens pe rețele sociale din China, atrag atenția prin combinația dintre propaganda comunistă și elemente moderne legate de muzica și cultura occidentală, lucru considerat de unii comentatori drept un efort al Beijingului de a-și ameliora imaginea atât în plan intern, cât și extern.

Înregistrarea postată pe portalul CCTV este în limba mandarină, are un stil destul de sobru și marchează împlinirea a doi ani de la înființarea de către președintele Xi Jinaping a unui comitet pentru reforme economice. Grupul ‘eficientizează activitatea administrației și deleagă puterea la nivelurile inferioare, așa că aveți încredere în guvern. Nu interveniți dacă nu este cazul — lăsați piața să guverneze!’, se spune la începutul videoclipului. O parte importantă este consacrată luptei contra politicienilor corupți și îndeamnă la’vânarea muștelor, tigrilor și marilor vulpi’, aluzie la termenii folosiți de conducerea comunistă a țării pentru a se referi la înalți funcționari anchetați pentru diverse fraude.

Textul pe ritm de rap amintește și despre unele dintre planurile de investiții în exterior, cum ar fi deschiderea unor zone de liber schimb, înființarea Băncii Asiatice de Investiții și Infrastructură sau proiectul cunoscut sub numele de ‘Drumul mătăsii’.

 

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...
Ultima oră
Pe aceeași temă