14.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialVIDEO. Mama poliţistului Gigină dezvăluie, la un an de la dispariţia acestuia,...

VIDEO. Mama poliţistului Gigină dezvăluie, la un an de la dispariţia acestuia, care au fost ultimele sale cuvinte: Eram îngrijorată. Mi-a răspuns doar „mamă nu-ţi face griji, ne auzim când mă retrag”

Joi, părinţii poliţistului Bogdan Gigină şi colegii săi de la Brigada Rutieră au comemorat un an de la tragica moarte a fiului şi colegului lor, într-un accident de motocicletă, în timp ce deschidea coloana oficială a lui Gabriel Oprea. Fostul vicepremier este preocupat de „demnitatea” cu care trebuie să treacă peste „tragedia” de a fi urmărit penal.


Citeşte şi: Părinții agentului Bogdan Gigină comemorează un an de la moartea fiului lor. Oprea se gândește doar la demnitatea lui, în timp ce poliţiştii de la Brigada Rutieră îşi vor omagia colegul la locul accidentului


Mama sa, Carmen Gigină a scris, pe pagina personală de Facebook, un mesaj cutremurător.

„În urmă cu un an, la această oră am vorbit cu Bogdan pentru ultima dată. Mi-a spus că nu s-a retras din teren, că o va face. Eram îngrijorată pentru că ploua abundent. Mi-a răspuns doar «Mama, nu-ţi fă griji, ne auzim când mă retrag»”, a scris Carmen Gigină.

Aceasta reiterează ideea că singurul vinovat pentru tragedia prin care trece familia sa este fostul vicepremier, Gabriel Oprea, femeia adăugând faptul că a lansat această acuzaţie cu toată responsabilitatea.

„La un an de la trecerea în nefiinţă a lui Bogdan pot să spun un singur lucru. Soţul meu lucrează în sistem de 30 de ani. Timp de 10 ani a lucrat ca motociclist; Bogdan lucra de aproximativ 9 ani. Dacă eu şi soţul meu am ridicat degetul indicându-l pe domnul Oprea principalul vinovat pentru moartea copilului nostru, am făcut-o cu toată responsabilitatea.”

Zeci de poliţişti de la Brigada Rutieră l-au comemorat pe Bogdan Gigină, venind cu lumânări şi flori la locul accidentului. Aceştia s-au adunat, în jurul orei 13.00, la sediul Brigăzii de unde, cu un autocar şi cu mai multe autospeciale de la Rutieră, au plecat spre Bulevardul Ştirbei Vodă, acolo unde Bogdan a murit. La crucea amenajată la locul accidentului de familia lui Bogdan Gigină un preot a ţinut o slujbă iar poliţiştii au aprins lumânări, au adus flori şi au ţinut un moment de reculegere. La ceremonie a fost prezent şi tatăl lui Bogdan Gigină, poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere, soţia fostului agent dar şi prieteni ai acestuia. Ulterior, aceştia au merg la mormântul lui Bogdan Gigină, potrivit Mediafax.

La 20 octombrie 2015, polițistul Bogdan Gigină a murit la datorie în timp ce se afla în coloana oficială a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier. Pe strada Ştirbei Vodă, motociclistul a căzut într-o groapă adâncă de doi metri, prost semnalizată. Bogdan Gigină, în vârstă de 28 de ani, şi-a pierdut viaţa câteva ore mai târziu, la Spitalul Universitar din Capitală. Tânărul a lăsat în urma lui o soţie văduvă şi doi părinţi distruşi de durere.

 

 

Cele mai citite

Ford a prezentat o ediție specială a modelului său de 325.000 de dolari, Mustang GTD – VIDEO

Ford a prezentat o ediție specială a modelului său de 325.000 de dolari, Mustang GTD, numită „Spirit of America”. https://www.youtube.com/watch?v=KLg2bbwfRrU Această versiune exclusivistă aduce un...

Plata taxelor și impozitelor prin Ghișeul.ro și ROeID: peste 1.600 de instituții și 400 de tipuri de plăți disponibile

Cetățenii pot plăti taxele și impozitele rapid și sigur prin platforma Ghișeul.ro sau aplicația ROeID, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Aplicația centralizează peste...

„Moment istoric!” Ambasadoarea SUA la București, despre accederea României în Programul Visa Waiver

Accederea României în Programul Visa Waiver reprezintă un pas istoric în relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite, a declarat ambasadoarea SUA la București,...
Ultima oră
Pe aceeași temă