Cei care doresc să ajungă pe Planeta Roşie, chiar şi cu numele, îşi pot înscrie datele pe site-ul NASA şi acestea vor zbura spre planeta Marte la bordul următoarei nave a agenției spațiale americane cu lansarea în anul 2016, potrivit Agerpres.
Astfel, toate numele depuse înainte de 8 septembrie vor fi transportate spre Marte într-un microcip de silicon la bordul sondei InSight, iar un fan al zborurilor cosmice sprijină deja programul.
„Este un mod distractiv de a capta interesul publicului pentru explorarea spațiului”, a declarat pentru Mashable actorul William Shatner, imaginea culturală care îl portretizează pe căpitanul James T. Kirk din serialul „Star Trek”.
Sursă: Youtube/NASA
Aceasta nu este prima dată când o misiune NASA poartă nume ale locuitorilor Terrei în zborul său în spațiu. Nava „New Horizons”, care a zburat recent spre Pluto, fiind lansată în spațiu în 2006, a purtat cu sine peste 430.000 de nume spre planeta pitică.
În decembrie 2014, 1,38 milioane de nume au zburat în spațiu cu capsula Orion fără oameni la bord, cea care este primul vehicul spațial american, după cele din programul Apollo, conceput pentru a transporta astronauți dincolo de orbita terestră și, în viitor, pe Marte și chiar pe un asteroid, scrie mashable.com.
Oamenii de știință de la NASA văd misiunea sondei Insight pe Marte ca parte a drumului spre această planetă. InSight este proiectat să examineze interiorul planetei Marte pentru a cunoaște mai multe despre componența planetei și a ajuta cercetătorii de pe Pământ să afle mai multe despre modul în care s-au format planetele stâncoase ale sistemului solar, a spus NASA.
Citeşte şi: FOTO. Întâlnirea Pluto-New Horizons, un SUCCES. Prima fotografie cu planeta pitică
De asemenea, sonda este echipată cu un seismograf pentru măsurarea cutremurelor de pe Marte.
„Următorul nostru pas în călătoria spre Marte este o alta misiune fantastică la suprafața planete. Prin participarea la această oportunitate de a-ți trimite numele la bordul InSight spre Planeta Roșie, dovedești că ești parte a acestei călătorii și al viitorului explorării spațialei”, a spus într-o declarație Jim Green, director NASA de știință planetară.
Pentru ca nume ale locuitorilor de pe Terra să plece în această călătorie spre Marte trebuie completat un formular accesabil pe site-ul agenției spațiale americane, menționează mashable.com.